- argument -
„Vezi alergînd pe dinaintea ta copacii, casele, satele... toate astea trec! Trec mult mai repede decît într-o lanternă magică. Şi toate sînt adevărate, nu eşti deloc jucăria vreunei iluzii optice! Calea ferată este adevărata lanternă magică a naturii.“ Iată ce scria despre mersul cu trenul Charles Paul de Kock, romancier francez, în 1842, cu 14 ani înainte ca prima linie de cale ferată de la noi să fie deschisă transportului de călători.
DE ACELASI AUTOR O familie de 420 de persoane 10 motive ca să-l vedeţi pe Avishai Cohen în concert Ajutor Adevărata poveste a Micului Prinţ Din 1856 şi pînă azi am trecut de la 35,5 km/h la 200 km/h, de la locomotive cu abur la locomotive Diesel, de la uimirile naive la exasperările frecvente. Între timp, am mers cu trenul în vacanţe la bunici, în tabere, la mare, la facultate, la serviciu, am scos capul pe geam, am pierdut biletul, am stat cel puţin o noapte într-o gară, am aşteptat cu inima cît un purice un iubit sau o iubită, am mers cu naşul, am alergat după tren, l-am pierdut, ne-am luat rămas bun sau am strîns tare de tot pe cineva în braţe, înainte să plece departe, am vorbit cu tovarăşii de călătorie despre una şi alta (de la otrăvirea cu mercur a unui întreg oraş la „Unde o să ajungă, domnişoară, ţara asta?“), am citit romane lungi în tren, am avut flirturi cuminţi care-au durat de la Suceava şi pînă la Iaşi, am mîncat sendvişuri pregătite de-acasă şi învelite în şerveţel, am băut cafea călduţă din sticle de plastic, ne-am uitat, ore întregi, pe geam. O parte din viaţa noastră s-a întîmplat într-un tren.
De la această constatare simplă a pornit dosarul de faţă. Şi de la sentimentul că trenul e un mijloc de transport din altă lume decît avionul şi maşina, o lume în care se pot întîmpla mici lucruri extraordinare, cum ar fi să bei din greşeală clor dintr-o sticlă de lapte, înainte de ’89, şi
