Eugeniu Banciu, director al Liceului de Arte în perioada încheierii contractului
TIMIȘOARA. Vinovații să plătească! Asta vrea viceprimarul Traian Stoia (USL), care speră ca directoarea și contabila Liceului de Arte Plastice, precum și angajații municipalității care le-au ținut isonul să fie trași la răspundere pentru paguba pe care au făcut Primăriei Timișoara. Și suma nu e deloc de neglijat. Vorbim despre 500.000 de euro, bani care au ajuns de la instituție în contul unei organizații evreiești, care deține clădirea în care funcționează liceul aflat în centrul orașului.
Viceprimarul Traian Stoia a spus, joi, că Primăria a fost păgubită cu 500.000 de euro de directoarea și contabila de la Liceul de Arte Plastice și că instituția va depune plângere penală împotriva celor două femei.
Primăria Timişoara a fost păgubită cu 500.000 de euro printr-un contract semnat fără a avea competenţe de directoarea şi contabila de la Liceul de Arte. Astfel, fundația care deţine clădirea în care funcţionează liceul a crescut chiria de la 3.000 de lei la 31.500 de euro pe lună, a declarat, joi, viceprimarul Traian Stoia.
Edilul consideră că și Primăria e vinovată că nu a făcut nimic şi a ajuns în situaţia de a fi executată silit. Doar o eroare din partea celor care dețin imobilul Liceului de Arte a făcut ca municipalitatea să nu se aleagă cu conturile blocate. Eugeniu Banciu, director al Liceului de Arte în perioada încheierii contractului
TIMIȘOARA. Vinovații să plătească! Asta vrea viceprimarul Traian Stoia (USL), care speră ca directoarea și contabila Liceului de Arte Plastice, precum și angajații municipalității care le-au ținut isonul să fie trași la răspundere pentru paguba pe care au făcut Primăriei Timișoara. Și suma nu e deloc de neglijat. Vorbim despre 500.000 de euro, bani care au ajuns de la instituție în contul unei organizații evreiești, care deține