Cu o floare nu se face primăvară, după cum nici cu un singur neamţ intrat în politica centrală nu vom deveni mai civilizaţi. Am mai avut doi regi nemţi providenţiali în istorie, un altul catastrofal, iar al patrulea şi ultimul nu prea a apucat să domnească. Primarul Sibiului, Klauss Iohannis, nu va ajunge rege, dar are toate şansele să ajungă la vârful puterii.

Pentru orice partid parlamentar achiziţionarea primarului neamţ este o mână câştigătoare în jocul de poker al puterii şi un câştig electoral evident. Iohannis şi-a câştigat simpatia şi notorietatea naţională într-un mod atipic. Nu a făcut pomeni electorale pentru că nu are bani de aruncat şi nu s-a lipit de sticla televiziunilor făcând spume la gură în căutarea ratingului. I-a lipsit chiar şi vizibilitatea de care se bucură cel mai tălâmb parlamentar care mai are ocazia, la Palatul Parlamentului sau la vreo televiziune centrală, să îşi dea cu părerea. Şi-a câştigat imaginea pornind de la catedra de fizică a unui colegiu sibian şi muncind patru mandate consecutive la Primăria Sibiului, un oraş asupra căruia şi-a lăsat amprenta de bun gospodar şi l-a făcut capitală culturală europeană. Nimeni în România nu a reuşit, până la el, aşa ceva. Iohannis este un politician atipic, dar asta nu înseamnă că nu este normal. Dimpotrivă, într-un peisaj populat cu politicieni penali şi extrem de vocali, neamţul are calitatea foarte rară de a asculta şi a vorbi concis şi la subiect. Şi, mai ales, de a nu-şi da cu părerea asupra unor chestiuni pe care nu le cunoaşte sau asupra cărora nu este suficient informat. Faptul că se abţine de la comentarii şi nu vorbeşte despre orice doar de dragul de a se auzi vorbind şi, astfel, a părea deştept în ochii poporului, este de-a dreptul şocant de normal, într-o ţară în care politica se derulează după formatul emisiunilor tabloide, într-o miştocăreală ţigăneasco-balcanică de-a dre