Materialul publicat joi de ProSport, în care se vorbea despre posibilitatea ca salvatorul Dan Adamescu să se transforme în groparul clubului de fotbal Oţelul Galaţi, nu l-a speriat pe tehnicianul Petre Grigoraş. Antrenorul recunoaşte că nu a dat ochii până în prezent cu şeful noii sale echipe, însă este încrezător că situaţia va fi reparată în scurt timp.
"E o situaţie neprevăzută, am purtat astăzi pentru prima dată o discuţie telefonică cu domnul Adamescu, luni mă voi prezenta la Bucureşti pentru o discuţie personală cu dânsul şi atunci o să lămurim toate problemele care par să se fi ivit acum, în ultimul moment. Nu ne-am cunoscut până acum. Am considerat că există o relaţie profesionistă la nivelul conducerii şi nu credeam că se va ajunge la situaţia de acum.
Există o uşoară incertitudine şi e clar că problema trebuie lămurită şi asta se face doar discutând cu patronul clubului. Până nu am avut această discuţie personală, nu pot lua vreo decizie fără vreo acoperire. Este destul de târzie, dar niciodată nu este prea târziu. Ni s-a transmis că echipa va fi susţinută în continuare şi nu va avea probleme financiare, va fi o echipă puternică şi stabilă din punctul acesta de vedere" , a spus Grigoraş pentru ProSport.
Materialul publicat joi de ProSport, în care se vorbea despre posibilitatea ca salvatorul Dan Adamescu să se transforme în groparul clubului de fotbal Oţelul Galaţi, nu l-a speriat pe tehnicianul Petre Grigoraş. Antrenorul recunoaşte că nu a dat ochii până în prezent cu şeful noii sale echipe, însă este încrezător că situaţia va fi reparată în scurt timp.
"E o situaţie neprevăzută, am purtat astăzi pentru prima dată o discuţie telefonică cu domnul Adamescu, luni mă voi prezenta la Bucureşti pentru o discuţie personală cu dânsul şi atunci o să lămurim toate problemele care par să se fi ivit acum, în ultimul m