Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ce spune lichidatorul judiciar al lui "U" despre scoaterea jucătorilor la licitaţie VIDEO

Publicat in Ziua de Cluj, joi 21 februarie 2013 ·

Rămânem tot în lumea fotbalului şi vorbim despre jucătorii Universităţii Cluj scoşi la vânzare prin licitaţie de administratorul judiciar al clubului. Aceştia spun că nu aşa se fac transferurile în lumea fotbalului şi că nu vor exista ofertanţi. Lichidatorul a explicat că a recurs la această modalitate de vânzare deoarece aşa prevede procedura insolvenţei, în care se află clubul.

Administratorul judiciar a anunţat pe site-ul oficial al clubului organizarea unui concurs de oferte in vederea transferării jucatorilor Ţene, Tobă, Iancu, Pătraşcu şi Ţicrea. Aceştia, alături de Ionuţ Boşneag, au participat la începutul săptămânii la o întâlnire cu lichidatorul pentru renegocierea salariilor. Singurul care a acceptat diminuarea contractului a fost portarul Boşneag.

"Ceilalţi nu au dorit să accepte renegocierea. clubul nu-şi permite să le plătească la patru jucători peste 10.000 de euro", a menţionat horia Ţiril, lichidatorul judiciar al lui "U".

Fotbaliştii scoşi la licitaţie spun că procedura este de râsul lumii.

"Atâta i-a dus pe ei mintea. nu cred că o să vină cineva să cumpere un jucător la ofertă. astea sunt chestiiii. e ceva ieşit din comun ce au făcut ei. Se leagă de orice.. arătaţi-mi mie prima ofertă care vine. Nu o să vină niciodată.. rânde lumea de ce au făcut", a precizat Bogdan Pătraşcu, fotbalist.

Lichidatorul judiciar a explicat că procedura insolvenţei prevede astfel de proceduri de vânzare, dar a precizat că la concursul de oferte se pot înscrie doar cluburi de fotbal.

"E firma în insolvenţă şi nu se poate altfel. trebuie să fie transparent. lucruri care înainte se rezolvă cu 2-3 telefoane date de manager.. în cadrul unei proceduri de insolvenţă trebuie să fie mult mai publică", a adăugat lichidatorul judiciar.

Potrivit anunţului, ofertele sunt aşteptate pe fax sau pe e-mail. Pentru Ţicrea termenul limită a expirat a

Articolul in Ziua de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

MAE confirmă că România a luat decizia de a-i interzice accesul în țară primarului Chișinăului, Ion Ceban: „Din motive ce țin de considerente de siguranță națională”

HotNews acum 10 ore
România a dispus măsura nepermiterii intrării pe teritoriul național pentru Ion Ceban, primarul orașului Chișinău, și pentru încă doi cetățeni ai Republicii Moldova, a transmis Misterul român de Externe într-un comunicat emis după ce această informa

FCSB învinge pe Inter Club d’Escaldes în prima manșă din turul 1 preliminar al Ligii Campionilor

Mediafax acum 4 ore
FCSB a obținut o victorie clară miercuri în fața campioanei Andorrei, Inter Club d’Escaldes, scor 3-1, în prima manșă a turului 1 preliminar al UEFA Champions League. Partida s-a disputat pe stadionul Steaua, în fața a 13.080 de spectatori. Roș-alba

Calendarul moțiunii de cenzură depuse de AUR împotriva guvernului condus de Ilie Bolojan. Ultimele calcule înainte de vot

HotNews acum 9 ore
Moțiunea de cenzură împotriva guvernului Bolojan va fi dezbătută și votată luni în plenul reunit al Camera Deputaților și Senatului. 132 de parlamentari ai AUR, SOS România, POT și neafiliați au semnat moțiunea, dar pentru adoptarea ei este nevoie d

Dragoș Anastasiu: „Am avut zece zile să tragem frâna de mână a unei mașini care se îndrepta în zid”

HotNews acum 4 ore
Vicepremierul Dragoş Anastasiu a declarat, miercuri seară, la B1 TV, că România a avut la dispoziţie zece zile „să tragă frâna de mână a unei maşini care se îndrepta în zid”, el precizând că alternativa la măsurile fiscale ar fi fost o suferință mai

Alexandru Nazare, optimist: România este deja percepută ca mai stabilă şi mai credibilă. Ne dă încredere că pachetul fiscal este bine calibrat

Gandul acum 3 ore
Alexandru Nazare, ministrul Finanţelor Publice, a anunţat, miercuri seară, că o emisiune de obligaţiuni lansată pe pieţele externe a avut o cerere foarte mare, fiind una dintre cele mai mari emisiuni din ultimii ani. În opinia sa, aceasta arată că R

Ministrul Mediului: Vom creşte amenzile pentru oamenii care hrănesc urşii de pe marginea drumurilor

HotNews acum 7 ore
Vom modifica legislaţia şi vom creşte amenzile pentru oamenii care hrănesc urşii de pe marginea drumurilor, a declarat miercuri ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Diana Buzoianu, care a convocat, la sediul instituţiei, o şedinţă pentru evaluar

Actrița Ioana Bulcă a murit la vârsta de 89 de ani. Rolurile memorabile din filmele românești și de pe scena Teatrului Național București

HotNews acum 13 ore
Actrița de teatru și film Ioana Bulcă a încetat din viață miercuri la vârsta de 89 de ani, a anunțat Teatrul Național ”I.L.Caragiale” din București pe pagina de Facebook a instituției. Ioana Bulcă a făcut parte, timp de peste 40 de ani, din trupa Te

Premierul Ilie Bolojan cere reducerea deplasărilor externe

Ziua Constanta acum 13 ore
Prim-ministrul Ilie Bolojan a cerut ministerelor și instituțiilor aflate în subordinea și coordonarea acestora reducerea deplasărilor externe, pentru o utilizare cât mai eficientă a fondurilor publice. Potrivit unui comunicat transmis de Guvern. pri

Emisiunile zilei joi, 10 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 5 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Alertă sanitară în România! Suspiciune de antrax raportată de Institutul Național de Boli Infecțioase dr. Matei Balș

Ziua Constanta acum 7 ore
Suspiciune de antrax, neconfirmată până în acest moment, raportată astăzi de către reprezentanții Institutului Național de Boli Infecțioase dr. Matei Balș din București. Cele două persoane au semnalat că au manipulat și consumat carne de oaie proven

Vremea

București
acum

15°
joi

14°/29°
vin.

16°/29°
sâm.

18°/32°
dum.

21°/37°
Iasi
acum

18°
joi

18°/32°
vin.

14°/24°
sâm.

15°/31°
dum.

17°/35°
Constanta
acum

18°
joi

17°/29°
vin.

17°/24°
sâm.

20°/27°
dum.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

14°
joi

14°/21°
vin.

13°/21°
sâm.

11°/25°
dum.

15°/28°
Timisoara
acum

15°
joi

15°/22°
vin.

13°/26°
sâm.

14°/30°
dum.

18°/35°