Primarul municipiului Rădăuţi, Aurel Olărean, intenţionează să iniţieze un proiect de hotărâre de Consiliu Local care prevede achiziţionarea unui mijloc de transport pentru elevii şi persoanele marginalizate social din municipiu, proiect care va fi pus în dezbaterea deliberativului local.
Aurel Olărean, iniţiatorul proiectului, a precizat: „Pensionarii şi elevii din municipiu vor călători gratuit cu acest mijloc de transport, mai mult, ne-am propus ca autobuzul sau autocarul care va fi achiziţionat să-l folosim şi pentru deplasările echipelor din componenţa Clubului Sportiv Municipal. În acelaşi timp, îl vom folosi şi în excursiile pe care le vom organiza, pentru pensionarii şi vârstnicii din municipiu, la mănăstirile şi aşezămintele bisericeşti din regiune, dar şi pentru transportul acestora, în zilele de duminică, către bisericile din municipiu”.
Traseul propus pentru mijlocul de transport
Şeful executivului rădăuţean a mai arătat că Legea 116/2002 prevede ca obligativitate a autorităţilor locale asigurarea accesului persoanelor şi familiilor marginalizate social la locuinţă, la asistenţă de sănătate, la educaţie şi măsuri pentru prevenirea şi combaterea marginalizării sociale. În condiţiile în care în municipiul Rădăuţi locuiesc aproape 800 de persoane cu handicap şi multe persoane vârstnice cu venituri mici, cărora li se adaugă elevi care locuiesc în cartierele mărginaşe, elevi care nu stau tocmai bine la „capitolul” frecvenţă şcolară tocmai din cauza distanţei mari dintre locuinţe şi unităţile de învăţământ, iniţiatorul propune un traseu pentru mijlocul de transport care cuprinde zona Volovăţ – strada Mihai Viteazul – Spitalul Municipal – Primăria – Piaţa Centrală – Strada Putnei – Colegiul „Andronic Motrescu” – Şcoala Specială „Sf. Stelian” – strada Andronic Motrescu – strada 1 Mai – strada Dimitrie Dan – Calea Cernăuţi – Primă