Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Strategia de sănătate publică a judeţului Alba ar trebui să includă unităţile sanitare închise de guvernarea PDL

Publicat in Informatia de Alba, joi 21 februarie 2013 ·

Săptămâna trecută, Ministrul Eugen Nicolăescu a informat parlamentarii USL că, în prima şedinţă de Guvern, va propune un Memorandum, prin care va solicita judeţelor, să transmită strategiile locale privind sănătatea publică până în anul 2020, pe baza unei metodologii unitare şi uniforme. Scopul este acela de a stabili care spitale trebuie închise sau redeschise, pornind de la aceste strategii locale, în baza cărora va fi elaborată o strategie naţională. În opinia Ministrului Sănătăţii, această strategie ar trebui să devină literă de lege pentru toate guvernele şi pentru toţi miniştrii sănătăţii care se vor succeda la conducerea ţării.

La nivelul judeţelor, principalii responsabili pentru punerea în aplicare a acestui memorandum vor fi prefecţii, ca reprezentanţi ai Guvernului, şi care, împreună cu preşedinţii consiliilor judeţene şi autorităţile locale, va stabili priorităţile locale în materie de sănătate publică. În baza acestor strategii judeţene, se va şti care investiţii nu au fost finalizate precum şi ce unităţi medicale au fost închise în anul 2011, a căror redeschidere este solicitată de către comunităţile locale.

Se ştie că politica abuzivă şi inumană practicată de fosta guvernare a lăsat comunităţi întregi fără acces la servicii medicale de proximitate. De aceea, în calitate de parlamentar, consider că în judeţul Alba trebuie depuse eforturi susţinute de către autorităţile locale în sensul redeschiderii spitalelor din Zlatna, Ocna Mureş şi chiar a celui din Baia de Arieş. Închiderea acestor unităţi spitaliceşti i-a privat nepermis de mult, aproape 2 ani, pe locuitorii de aici de servicii medicale atât de necesare pentru un trai decent şi sigur.

Ca urmare, adresez un apel public Preşedintelui Consiliului Judeţean să se implice în mod corect în acest demers şi să sprijine autorităţile locale, astfel încât unităţile spitaliceşti închise

Articolul in Informatia de Alba >>

Citeste si top 10 stiri de azi

TRUPUL neînsuflețit al unui bărbat, descoperit în Canalul Dunăre-Marea Neagră. Poliția a deschis o anchetă

Gandul acum 8 minute
Autoritățile au descoperit sâmbătă, 10 mai, trupul neînsuflețit al unui bărbat în Canalul Dunăre-Marea Neagră. Poliția a fost sesizată cu privire la incident prin intermediul unui apel la 112. A fost demarată o anchetă pentru a stabili circumstanțel

Ministerul Educației, anunț pentru perioada campaniei electorale: „Politica este interzisă în școli”

Gandul acum o ora
Ministerul Educației a transmis sâmbătă, 10 mai, într-un comunicat că, în timpul campaniei electorale pentru al doilea tur de scrutin, politica în școli este interzisă. Instituția subliniază că acest aspect nu interferează cu studiul domeniului poli

O femeie a blocat circulaţia feroviară după ce a ajuns cu maşina pe calea ferată, în Eforie Nord. Ce alcoolemie avea

HotNews acum 2 ore
Poliţiştii fac cercetări după ce o femeie în vârstă de 36 de ani a blocat circulaţia feroviară după ce a ajuns cu maşina pe calea ferată din Eforie. Ea a fost testată cu aparatul etilotest şi a rezultat o concentraţie de 1,64 mg/litru alcool pur în

Nicușor Dan, după ce Simion a mulțumit administrației Trump pentru scoaterea României din Visa Waiver: „O trădare inacceptabilă”

HotNews acum 4 ore
Mulțumirile adresate de George Simion administrației Trump pentru scoaterea României din programul Visa Waiver întrucât țara noastră nu ar fi o democrație a provocat o ripostă din partea contracandidatului său, Nicușor Dan, care-i impută liderului A

Hamas publică o înregistrare video cu doi ostatici israelieni în viaţă / Au cerut liderilor israelieni să pună capăt războiului din Gaza

G4Media acum 32 minute
Aripa armată a mişcării islamiste palestiniene Hamas a difuzat sâmbătă o înregistrare video cu doi ostatici israelieni în viaţă în Gaza, în care unul dintre ei cere încetarea războiului în teritoriul palestinian, relatează AFP, transmite News.ro. Su

Dezvăluiri din culisele conclavului care l-a ales pe Papa Leon al XIV-lea. Manevrele prin care a pierdut marele favorit

HotNews acum 10 ore
„Eliberat. Zâmbitor. Seren. Cei care l-au întâlnit și au vorbit cu el îl descriu astfel pe cardinalul Pietro Parolin. Marele favorit al al conclavului, a doua zi după vot, pare să fi primit cu liniște primul act al lui Leon al XIV-lea: reconfirmarea

India și Pakistan ajung la un acord de încetare imediată a focului, după noi tensiuni la graniță

Ziua Constanta acum 4 ore
Pakistanul și India au ajuns la un acord privind o încetare a focului „imediată”, a anunțat sâmbătă după-amiază ministrul de externe pakistanez Ishaq Dar. Pakistanul și India au ajuns la un acord privind o încetare a focului „imediată”, a anunțat sâ

Traian Băsescu, mesaj pentru diaspora: „Nimeni nu are dreptul să întoarcă ţara spre Est, oricâţi bani a trimis în ţară”

HotNews acum 5 ore
Fostul preşedinte Traian Băsescu spune sâmbătă, într-un mesaj pe Facebook, că respectă sprijinul dat de diaspora „ţării mamă” prin sumele de bani trimise în ţară, dar diaspora trebuie să înţeleagă câteva lucruri. „Nicuşor Dan va fi Preşedintele Româ

Viktor Orban, după o discuție cu Kelemen Hunor: „Ungaria nu dorește să influențeze alegerile prezidențiale din România” / Ieri părea că Orban îl susține pe George Simion

Mediafax acum 11 minute
Anunțul lui Viktor Orban vine după o discuție cu președintele UDMR, Kelemen Hunor. „În această după-amiază am avut o discuție telefonică cu Hunor Kelemen, președintele UDMR. I-am spus clar că Ungaria nu dorește să influențeze în niciun fel alegerile

Crin Antonescu vede campania pentru turul doi drept „războiul celor două secte – Petrov contra Georgescu”

HotNews acum 4 ore
Fostul candidat al PSD-PNL-UDMR la alegerile prezidenţiale, Crin Antonescu, clasat pe locul trei în primul tur de scrutin, vede campania pentru turul doi drept o bătălie între „două secte dezlănțuite”, formate, pe de o parte, de „oastea lui Băsescu/

Vremea

București
acum

13°
sâm.

9°/13°
dum.

7°/20°
lun.

7°/14°
mar.

9°/17°
Iasi
acum

15°
sâm.

6°/17°
dum.

5°/13°
lun.

3°/14°
mar.

5°/15°
Constanta
acum

11°
sâm.

10°/14°
dum.

10°/15°
lun.

10°/12°
mar.

10°/15°
Cluj-Napoca
acum

14°
sâm.

4°/16°
dum.

6°/12°
lun.

3°/13°
mar.

3°/15°
Timisoara
acum

17°
sâm.

5°/19°
dum.

6°/19°
lun.

5°/17°
mar.

5°/18°