Proiecţia filmului "Copiii sunt bine-mersi/ The Kids Are All Right", programată miercuri seară la Muzeul Ţăranului Român în cadrul Lunii LGBT, a fost oprită de 50 de persoane, care au început să huiduie şi să cânte cântece bisericeşti, manifestarea homofobă fiind condamnată public de CNCD.
Filmul "Copiii sunt bine-mersi" (2010), nominalizat la Oscar, ce spune povestea unei familii formate din două lesbiene, interpretate de Annette Bening şi Julianne Moore, şi copiii acestora, făcea parte din programul Lunii LGBT, manifestare organizată anual de Asociaţia Accept pentru promovarea toleranţei şi respectării drepturilor minorităţilor sexuale.
Proiecţia programată la ora 18.00, la Noul Cinematograf al Regizorului Român, de la Muzeul Ţăranului Român, nu a mai putut fi urmărită, după ce aproximativ 50 de persoane s-au ridicat de pe scaune şi au început să huiduie şi să cânte "Deşteaptă-te, române!" şi cântece bisericeşti, în sala de cinema, potrivit reprezentantei Asociaţiei Accept Irina Niţă şi înregistrărilor de la manifestare, postate online.
Irina Niţă a mai spus că nici reprezentanţii Poliţiei şi Jandarmeriei, aflaţi la faţa locului, nici paznicii de la muzeu nu au intervenit, iar proiecţia a fost oprită.
Totodată, oamenii au fost chemaţi la această manifestare printr-un mesaj scris pe două panouri publicitare din Capitală. "Vino la Muzeul Ţăranului Român azi la ora 18.00! Ţi-ai vedea băieţelul...homosexual? Ţi-ai închipui fetiţa...lesbiană? Pe Olari şi la MŢR se fac nişte chestii", scrie pe un panou, amplasat lângă Colegiul Naţional "George Coşbuc".
Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminarii (CNCD) "condamnă public manifestarile homofobe" care au avut loc miercuri, la Muzeul Ţăranului Român, în cadrul evenimentului Luna LGBT.
"Boicotarea şi împiedicarea organizării unui astfel de eveniment constituie o încălcare a drept