Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cine este Igor Zyuzin, miliardarul rus „vindecat“ de Putin, care a vândut patru combinate siderurgice pe 70 de dolari

Publicat in Ziarul Financiar, joi 21 februarie 2013 ·

Igor Zyuzin, acţionarul majoritar al grupului siderurgic Mechel, este unul dintre cei mai bogaţi ruşi, cu o avere estimată de revista Forbes la 3,1 miliarde de dolari în martie 2012.

De atunci însă, acţiunile grupului Mechel au scăzut cu 40% pe bursă, din cauza problemelor financiare, astfel că în prezent capitalizarea grupului este de 2,6 mld. dolari. Zyuzin deţine circa 70% din acţiunile grupului.

Zyuzin, 52 de ani, este licenţiat în economie şi minerit şi face afaceri în industria metalurgică din 1995. El a condus mai întâi o mină de cărbune din Rusia, pe care mai apoi a preluat-o, iar în 2001 a cumpărat grupul Chelyabinsk Steel Plant, devenit ulterior Mechel, iar în 2004 a listat compania pe bursa din New York. Grupul a intrat în România în 2003, când a preluat Combinatul de Oţeluri Speciale Târgovişte şi Industria Sârmei Câmpiei Turzii.

Igor Zyuzin a devenit cunoscut în 2008, după ce a fost ţinta unui atac extrem de dur din partea primului-ministru rus de la acea vreme Vladimir Putin. Putin a acuzat grupul Mechel că vinde cărbune la export mai ieftin decât pe piaţa rusească şi că face evaziune fiscală. Zyuzin, care fusese convocat la o întâlnire guvernamentală, a lipsit pe motiv că era bolnav, ceea ce l-a iritat foarte tare pe Putin. "Bolnav, bolnav, dar cred că ar trebui să se facă bine cât mai repede. Altfel , va trebui să-i trimitem un doctor şi să rezolvăm toate problemele", ar fi spus atunci Putin. Atacul lui Putin a determinat scăderea cu peste 30% a acţiunilor Mechel pe bursă, capitalizarea companiei scăzând de la 15 la 10 miliarde de dolari. Doi ani mai târziu, Putin şi-a exprimat regretul că atacul său a provocat prăbuşirea acţiunilor companiei şi l-a lăudat pe Zyuzin pentru investiţiile realizate în Rusia.

Zyuzin a venit de mai multe ori în România în ultimii zece ani, pentru a inaugura diferite investiţii realizate de

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Compania americană de investiții Blackstone se retrage din consorțiul pentru investiția în TikTok SUA, în contextul incertitudinilor comerciale cu China

G4Media acum 33 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Gigantul american din domeniul capitalului privat Blackstone s-a retras din consorţiul care negociază investiţia în operaţiunile TikTok din Statele Unite, potrivit unei surse familiare cu discuţiile,

Mesaje și urări de „La mulți ani”, de Sfântul Ilie

HotNews acum 11 ore
În 20 iulie, creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Ilie, considerat făcător de minuni şi aducător de ploi în perioadă de secetă. Este şi ziua Aviaţiei Române, Sfântul Ilie fiind considerat ocrotitorul aviatorilor. Iată câteva felicitări și „

CEO-ul Astronomer demisionează după incidentul viral de la concertul Coldplay

Mediafax acum o ora
Consiliul de administrație al Astronomer a acceptat demisia lui Byron și va începe căutarea unui nou CEO, potrivit declarației. În urma videoclipului viral cu Byron, au început să circule online presupuse declarații ale lui Byron în care acesta recu

Alegerile din Japonia, un test crucial pentru prim-ministrul Ishiba

Mediafax acum o ora
Sondajele de opinie sugerează că Partidul Liberal Democrat al lui Ishiba și partenerul de coaliție, Komeito, ar putea să nu obțină cele 50 de locuri necesare pentru a păstra controlul asupra camerei superioare a parlamentului, cu 248 de locuri, într

Ministrul Pîslaru, despre banii alocați României în următorul buget european: „O sumă bună la prima vedere, dar vine cu condiții stricte”

HotNews acum 10 ore
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă, sâmbătă seară, că a studiat în detaliu noul Cadru Financiar Multianual 2028–2035, propus recent de Comisia Europeană, iar României i se propune o alocare iniţială de 60 miliard

Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250)

Ziua Constanta acum 12 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de elvețianca Jil Teichmann, cu 6-4, 6-3, sâmbătă, în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, potrivit Agerpres. Cîrstea (35 ani, 166 WTA)

Tragedie în Vietnam: Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Golful Ha Long - VIDEO

News.ro acum 12 ore
Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Vietnam, relatează presa locală, citată de Sky News. Wonder Sea transporta 53 de persoane, inclusiv cinci membri ai echipajului, când s-a răsturnat din cauza vântulu

SuperLiga: Universitatea Cluj și UTA Arad, remiză cu goluri în etapa a doua

HotNews acum 12 ore
Universitatea Cluj și UTA Arad au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat, sâmbătă, în etapa a doua din SuperLiga. Unversitatea Cluj – UTA Arad 1-1 Deși gazdele au avut mai multe ocaziî în prima parte a meciului, oaspeții au deschis scorul

Alianța oligarhului pro-rus Ilan Șor nu va putea participa la alegerile din Moldova. Motivele deciziei Comisiei Electorale de la Chișinău

HotNews acum 12 ore
Blocul „Victoria-Pobeda” nu a fost înregistrat pentru a participa la alegerile parlamentare preconizate pentru 28 septembrie în Republica Moldova. O decizie în acest sens a fost votată sâmbătă de către membrii Comisiei Electorale Centrale (CEC) de l

Scenă rară în Turul Franței! O spectatoare a fost lovită de mașina echipei Ineos-Grenadiers

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
Sâmbătă, 19 iulie, în etapa a 14-a a Turul Franței, o spectatoare care a intrat pe carosabil cu telefonul mobil a fost lovită de o mașină a echipei Ineos-Grenadiers, care nu a mai putut să o evite. o distanță de aproape 170 de kilometri

Vremea

București
acum

21°
dum.

19°/35°
lun.

22°/38°
mar.

25°/42°
mie.

23°/37°
Iasi
acum

19°
dum.

17°/30°
lun.

18°/34°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

22°
dum.

20°/28°
lun.

22°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/27°
Cluj-Napoca
acum

15°
dum.

15°/29°
lun.

17°/32°
mar.

21°/31°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

20°
dum.

19°/34°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°
mie.

21°/37°