Aşa cum BIHOREANUL a anticipat, Casa de Cultură a Municipiului se mută în Primărie. Primarul Ilie Bolojan a anunţat vineri, în cadrul unei conferinţe de presă, că instituţia va fi transformată într-un serviciu care va funcţiona în cadrul municipalităţii.
"Casa de Cultură a Municipiului va fi desfiinţată ca şi structură de sine stătătoare. Aceasta va funcţiona împreună cu alte două servicii din Primărie, Serviciul Administrativ şi Serviciul Informatică, în cadul unei viitoare Direcţii Administrative", a declarat edilul.
Astfel, instituţia nu va mai avea un manager distinct, cum era până acum, în persoana lui Flavius Bunoiu, ci va fi condusă cel mai probabil de Mircea Oaie, şeful Serviciului Administrativ din Primăria Oradea.
Bolojan a explicat, vineri, că măsura are ca scop eficientizarea activităţii instituţiei, prin eliminarea unor posturi de conducere. Primarul a dat, însă, asigurări că bugetul alocat pentru organizarea de evenimente nu va fi redus, ci va rămâne la nivelul din 2012.
"Vom menţine alocările financiare pentru organizarea de evenimente la nivelul din 2012, urmând ca treptat, în următorii doi - trei ani, să împărţim fonduri din acest buget în cadrul sesiunii de depunere de cereri de finanţare care are loc la începutul fiecărui an", a promis Ilie Bolojan.
Pe de altă parte, edilul a explicat că evenimentele culturale în oraşul de pe Criş vor fi mai numeroase, deoarece odată cu reabilitarea clădirilor din centrul oraşului, această zonă va fi pusă în valoare prin organizarea de evenimente care să atragă public. "Am dori să dezvoltăm activităţi în perimetrul central astfel încât să organizăm aici în fiecare lună un festival important. În prezent banii se pulverizează pe mai multe proiecte de mică amploare", a declarat Bolojan.
Edilul a mai spus că la îmbogăţirea acestui calendar al evenimentelor vor mai contribui pe lângă P