Richard de Bury, Philobiblon.

Iubirea de cărţi, ediţia bilingvă,

traducere din latină, postfaţă, tabel cronologic şi note de Nicolae Minciunescu,

Editura Paideia, Bucureşti, 2012, 208 pag.

Contemporan cu Petrarca şi martor al Războiului de 100 de ani, Richard de Bury nu a fost nici poet şi nici războinic, ci un recules călugăr benedictin, cu preocupări apăsat calofile, genul de anahoret pentru care cărţile erau o prezenţă mai plăcută decît a oamenilor.

O fire retrasă căreia filele unui incunabul îi inspirau înmiit mai mult decît gesturile unei fiinţe vii, semn că adevărata viaţă era de găsit în litera unor paragrafe evanghelice, nu în conturul unor fiinţe bipede. Născut într-un obscur sat din comitatul Suffolk al regatului Angliei, Richard şi-a făcut studiile la Universitatea din Oxford, primind de timpuriu tonsura monahală şi intrînd în rîndurile unui cin, care, la acea vreme, se bucura de prerogative supralumeşti.

Sîntem în Anglia secolului al XIV-lea, dominată de o biserică în care cutremurul lui Luther nu se prevesteşte defel, o biserică al cărei cler nu numai că nu ştie de fisuri lăuntrice, dar nici nu dospeşte intenţia ruperii de Vatican. O biserică în care regele, uns ca simbol al puterii divine pe pămînt, îşi priveşte ierarhii drept slujitori fideli ai unei misiuni comune: creşterea hegemoniei Angliei şi răspîndirea învăţăturii lui Hristos. În această alianţă cezaroclericală, crucea stă în umbra blazonului regal, preoţii fiind exponenţii Curţii Angliei, siliţi nu numai să reprezinte Coroana, dar totodată să mijlocească desele discordii care clatină unitatea familiei regale. Cînd prelaţii nu se ridică la înălţimea datoriei sunt pedepsiţi prin surghiun sau execuţie, ca numai peste cîţiva ani să fie canonizaţi, spre a compensa orgoliile ultragiate. Sîntem într-o perioadă de război fratricid, când reginele îşi om