Sînt sigur că dramadoll – cartea-experiment scrisă de Anca Bucur și Iulia Mi­litaru și îmbogățită de grafica Florentinei Budar – va pune în dificultate critica literară comodă, care a fost întotdeauna preocupată să stoarcă orice urmă de viață din literatură și să creeze compartimente bine definite și așezate pentru fiecare carte de poezie. Este relevant în acest sens cazul receptării cărţii Soniei Larian, a cărei formă inclasabilă a fost prea mult pentru cronicarii epocii şi un roman care nu a beneficiat de o relectură din partea criticii. Bietele corpuri este, alături de o întreagă reţea referenţială (completată cu fişe de autori), una dintre cărţile tutelare şi un adevărat model estetic pentru demersul întreprins de cele două autoare în dramadoll.

dramadoll – un teatru al multiplicităților

Dacă ar trebui să găsesc o sintagmă care să sintetizeze atitudinea celor două poete, ar trebui să rostesc cuvintele lui Whitman din al său Song of myself – „I am large, I contain multitudes“. Însă dacă autorul Firelor de iarbă își începea cartea prin cuvintele I celebrate myself, pentru Iulia Militaru și Anca Bucur contează deschiderea către pluralitate și multiplicitate. Celebrarea modernistă a eului este înlocuită de un „autor“ interesat să se pulverizeze într-o devenire multiplă, care nu mai este atribuită nici uneia dintre cele două individualități poetice. Dacă ar fi să-l ascultăm pe Deleuze, pe care Anca Bucur îl citează într-un interviu, multiplicitatea întrerupe orice legătură cu Unul înțeles ca subiect sau obiect. Multiplicitatea este rizomatică, denunță pseudomultiplicitățile arborescente, fiind gîndită fără o raportare la un element clasificator sau la un principiu organic. Multipli­citatea este deci împotriva organismului, se deschide către acel corp fără organe care dez­organizează mecanismele de semnificare și de organizare, deschizîndu-ne către o