O curte din Italia a respins contestaţia legală prin care se solicita ca Banca Monte dei Paschi di Siena SpA să nu primească un ajutor financiar de 3,9 miliarde euro din partea statului, transmite Bloomberg.
Curtea din Roma a respins cererea înaintată de un grup de consumatori denumit Codacons pe motiv că Banca Italiei şi alţi regulatori nu au monitorizat adecvat activităţile băncii cu sediul în Siena. Banca centrală spunea în urmă cu două săptămâni că aserţiunile sunt “inadmisibile şi nefondate”.
„Blocarea ajutorului financiar ar fi afectat credibilitatea Italiei. Nu am văzut până acum o procedură guvernamentală, cu banca centrală în spate, obstrucţionată de un tribunal”, a declarat pentru Blooberg un manager de fond din Milano.
Monte Paschi, care a ajuns să fie investigată pentru foştii săi manageri, a spus pe 6 februarie că va suferi o scădere de 730 milioane de euro a activelor după revizuirea tranzacţiilor derulate din 2008 până în 2009 care au ascuns pierderi.
Într-una dintre tranzacţii care nu a fost dezvăluită, banca a făcut un pariu pierzător pe bondurile guvernamentale italiene sub forma unei tranzacţii structurate mascată ca un împrumut, a raportat Bloomberg pe 17 ianuarie. Neregulile de contabilitate au constituit imediat o probă criminală care viza fosta conducere.
Banca aşteaptă un ajutor financiar din partea guvernului pentru îmbunătăţirea balanţei financiare după ce a eşuat să îndeplinească cerinţele de capital stabilite de Autoritatea Bancară Europeană. Banca vindede asemenea active şi îşi reduce riscurile şi costurile printr-un plan pe 3 ani menit să restabilească lichiditatea.