„Gazele înăbuşitoare”
„O ciudăţenie a războiului acestuia sunt şi gazele înăbuşitoare născocite de germani şi întrebuinţate întâi în ziua de 22 Aprilie 1915, asupra tranşeelor franceze de la Ipres.
Aceset gaze deodată au zăpăcit pe Francezi, dar îndată au văzut că nu sunt mare lucru. Sunt nişte gaze de clor, de culoare verzuie pe care le dau drumul pe nişte ţevi de le mână vântul. De cumva se 'ntoarce vântul atunci vin asupra celor care le-au dat.
Împotriva acestor gaze s-au făcut măşti apărătoare. La nevoie soldatul se leagă la faţă cu o batistă udă şi nu păţeşte nimic”.
„Calendarul Sătenilor pe anul Bisericesc 1916”.
„Grangurii de altădată”
„S-au născut în fotolii înalte, în maşini cu număr mic sau în blocurile din centrul oraşului. Aveau fir direct cu Satana...Băteau din palme şi li se deschideau toate uşile. Tindeau spre sus, spre cît mai sus. Plictisiţi fiind, le făceau bine doar plecăciunile (din partea altora), bairamurile lungi şi şedinţele încheiate cu telegrame, ştiţi dumneavoastră către cine. Aveau bibliotecile ticsite cu cărţi. Necitite, nerăsfoite. Teama de adevăr, complexul faţă de cultură. Se credeau buricul pămîntului. Se credeau eterni. În prostie, în mediocritate, în dorinţa de a face cît mai mult rău. Ajunseseră pînă acolo încît îşi negau şi obîrşia, nu-şi mai recunoşteau nici părinţii. Promiteau, minţeau, lătrau, guiţau. Li se deschidea uşa, de către subalterni, cu capul. Deoarece aceştia, bieţii de ei, aveau mîinile ocupate. Cu sacoşe, bagaje şi alte mici daruri. Dacă încercai să dai într-unul, de fapt loveai în doi sau chiar în trei şi aşa mai departe. Pînă şi eşecurile lor erau încununate de succes. Aşi ai caliciei, aşi ai caraghioslîcului. Ascunşi în spatele uşilor capitonate. Feriţi de griji”.
„Magazin” (săptămînal cultural-ştiinţific independent), Anul XXXIII, Nr. 7, Sîmbătă 17 februarie
