Ei, o săptămână foarte agitată.

Un eveniment mai important ca altul, de nu mai ştie omul despre ce să scrie şi să vorbească mai întâi.

Aşa că îmi cer scuze de pe acum, dacă nu voi aborda un singur subiect. Însă, oricât ar părea ele de diferite, un lucru este cert şi mă bântuie: nimic nu mai e ca pe vremuri!

Am stat şi am aşteptat (şi eu!) cu înfrigurare verdictul în privinţa fostului premier Adrian Năstase. Incertitudinea, mai, mai, să mă omoare. Nu puteam să nu mă întreb dacă are omul vreun fular prin celulă sau măcar o eşarfă şi dacă, mai ales, judecătorii or fi apreciat scrierile lui.

Într-un scenariu naiv, îmi imaginam cum închisorile patriei ar fi, la un moment dat, ticsite de oameni care citesc, scriu asiduu, publică pe blogul personal şi pe unde mai apucă şi cum ţara asta înfloreşte de pe urma sfaturilor şi teoriile emise cu generozitate de către cei întemniţaţi. La nevoie, dacă asta ar putea eradica incultura unora, am putea să creăm un sistem de închisoare prin rotaţie. Să vedeţi atunci cum s-ar pune unii pe carte, doar ca să scape mai repede.

Nu cu aceeaşi înfrigurare am aşteptat sentinţa în cazul lui Gigi Becali.

Oi fi eu naivă să îmi imaginez scenarii asemeni celui de mai sus, dar proastă nu sunt! Că doar nu era acum să îmi închipui că onorabilul deja ex-penelist, membru de onoare în Comisia Juridică a Camerei Deputaţilor etc. ar fi putut primi vreodată sentinţă cu executare. Asta nu! Sunt suficiente suferinţa şi umilinţa omului, cât şi pericolul prin care am trecut când ne-a anunţat că nu se mai întoarce în ţară. Nu mă puteam gândi decât că rămâne sistemul juridic în aer, nu se mai revizuieşte Constituţia şi nu mai fac emisiunile rating.

Ei, nici justiţia asta nu mai e ca pe vremuri şi, conform modelelor menţionate, nici nu mai ştiu ce vrea de la noi. Putem însă să ne mândrim că am câştigat şi noi “Ursul de Aur”. D