Radu Paraschivescu, Astăzi este mâinele de care te-ai temut ieri,

Bucureşti, Editura Humanitas, 2012, 310 p.

În 2008, când a publicat Cu inima smulsă din piept, Radu Paraschivescu a fost victima unei acrobaţii critice fără precedent. Sub aceeaşi semnătură, cu aceleaşi cuvinte, romanul său era deopotrivă lăudat şi admonestat.

Poate cititorii României literare îşi mai aduc aminte momentul. Fiindcă o parte din el s-a consumat chiar aici, în paginile revistei. La rubrica lui, Cartea Românească, Daniel Cristea- Enache scria, limpede ca lumina zilei, un comentariu în mare parte favorabil. Cu, desigur, câteva reproşuri, plasate strategic spre final, dar cu o concluzie, în totului tot, pozitivă. La nici o săptămână distanţă, într-un cotidian în care de obicei criticul îşi relua, diminuate cantitativ, amplele cronici, se putea citi nici mai mult, nici mai puţin decât o demolare a romanului. Acesta izolase, din cele zece mii de caractere ale articolului iniţial, numai vreo trei mii. Adică paragrafele descriptive şi pe acelea „rezervate”. Aşa încât, fără să pună o virgulă-n plus, el reuşea performanţa de a schimba complet sensul verdictului. Un exerciţiu de stil, fără îndoială, inaccesibil altor cronicari, care preferă îndeobşte să-l numească altfel: scoatere din context. Şi pentru care, totuşi, consecvenţa de opinie continuă să reprezinte un imperativ.

Episodul acesta, consternantă la vremea lui, mi-a revenit în minte ori de câte ori, citind noul roman al lui Radu Paraschivescu, mi se întâmpla să am obiecţii. Cât contează, până la urmă, într-un ansamblu, două sau trei sau mai ştiu eu câte fraze a căror formulare ar fi putut fi mai fericită ? Supralicitiându-le importanţa, ar fi însemnat să comit fără voie o eroare din categoria celei de mai sus. Nu la fel de gravă, probabil, da pentru mine stânjenitoare. E clar, de exemplu, că titlul zgâr