După cum știți, USL nu a reușit să-i schimbe pe imbecilii puși în funcții de PDL cu propriii imbecili. Astfel, unii pedeliști au schimbat macazul și s-au prezentat regulamentar la apelul uselist, spunând că vor cotiza mai bine decât oricare om ar vrea noua putere să aducă. S-a întâmplat la Vama Ploiești, de pildă, unde nenea Popovici e beton. Nu i-a fost nici lui ușor, să dea peste cap toată Vama, doar pentru ca un anumit concesionar să lucreze, dar scopul scuză mijloacele, iar omul a obținut până la urmă ce și-a propus.
Un alt director uitat de USL în funcție e domnul Sava, de la Electrica, Serv sau Distribuție, nu știm care și nici nu ne interesează. Adică, ne doare fix la spate despre domnul Sava, devenit pesedist înfocat o dată cu fii-su, Andrei, care a și ajuns deputat, pentru că a dat ce trebuia unde trebuia. Ei bine, nenea Sava ar vrea să mute sediul societății Electrica într-un alt imobil, ca să plătească o chirie grăsană cuiva de la partid. N-am aflat încă cine, dar săpăm, cică e persoană importantă.
No related posts.
După cum știți, USL nu a reușit să-i schimbe pe imbecilii puși în funcții de PDL cu propriii imbecili. Astfel, unii pedeliști au schimbat macazul și s-au prezentat regulamentar la apelul uselist, spunând că vor cotiza mai bine decât oricare om ar vrea noua putere să aducă. S-a întâmplat la Vama Ploiești, de pildă, unde nenea Popovici e beton. Nu i-a fost nici lui ușor, să dea peste cap toată Vama, doar pentru ca un anumit concesionar să lucreze, dar scopul scuză mijloacele, iar omul a obținut până la urmă ce și-a propus.
Un alt director uitat de USL în funcție e domnul Sava, de la Electrica, Serv sau Distribuție, nu știm care și nici nu ne interesează. Adică, ne doare fix la spate despre domnul Sava, devenit pesedist înfocat o dată cu fii-su, Andrei, care a și ajuns deputat, pentru că a dat ce trebuia unde trebuia. Ei