Fostele preparaţii minereşti ar putea să ajungă pe mâna investitorilor. Asta speră toţi primarii din Valea Jiului, care caută să finalizeze proiectele de ecologizare şi să găsească oamenii potriviţi pentru a crea noi locuri de muncă.
Ecologizarea perimetrului dintre Vulcan şi Lupeni, locul în care cândva a fost o preparaţie a cărbunelui, rămâne prioritatea edililor de la Lupeni. Asta recunoaşte şi primarul Cornel Resmeriţă, care susţine că terenul se pretează foarte bine unor investitori care au nevoie de mult spaţiu.
„Eu cred că se vor găsi investitori, pentru că toţi cei care vin cer suprafeţe mari de teren, care în Valea Jiului nu prea sunt. Este în plan să fie ecologizat până în luna septembrie a acestui an, sunt şi fonduri, am discutat la minister şi fonduri sunt pentru ecologizare”, a declarat Cornel Resmeriţă, primarul oraşului Lupeni.
Odată cu acest proiect, primarul spune că se va rezolva şi o parte a infrastructurii din acel loc. „Apoi, dacă ecologizăm, vom reuşi să refacem şi tot ce înseamnă stradă în Colonia Ştefan, să aranjăm, să o asfaltăm şi să facem lucruri bune”, a mai adăugat Cornel Resmeriţă.
Perimetrul a intrat în ecologizare la Conversmin şi lucrările vor demara în primăvara acestui an, urmând ca la toamnă totul să fie gata pregătit pentru investitori.