Mesajul a fost trimis. Multumesc!

70.000 de sms-uri pentru a reuni fanii "U" Cluj în jurul echipei

Publicat in Gandul, vineri 22 februarie 2013 · ·

Asociaţia nou-înfiinţată "Numai U" trimite, începând de vineri, 70.000 de sms-uri clujenilor, în încercarea de a-i aduce sau readuce lângă Universitatea Cluj.

Noua asociaţie dedicată fanilor lui "U" Cluj s-a lansat în aceste zile, iar prima acţiune cu rezonanţă este trimiterea a 70.000 de sms-uri, începând de vineri, către clujeni.

Iniţiatorii doresc prin acest demers să sensibilizeze clujenii, indiferent dacă sunt fani sau nu ai Universităţii Cluj, pe unii să-i aducă lângă echipă, iar pe alţii să-i readucă, după ce în ultima perioadă, din cauza problemelor de la club, mulţi dintre fani s-au îndepărtat.

"Trimitem 70.000 de sms-uri clujenilor. Le spunem ceva pe cât de simplu, pe atât de greu digerabil: Celor care distrug Universitatea le este frica de un singur lucru: că suntem mulţi! Ce vrem noi, suporterii? În primul rând un stadion plin. Asta le va arăta lor că oamenii n-au uitat încă de Universitatea şi sunt lângă ea, în pofida eforturilor, parcă disperate, de a alunga suporterii. Pentru noi, Universitatea nu înseamnă Walter sau Mărginean şi nu avem o problema în a le spune asta. Îi detestăm, îi dispreţuim, dar "U" este doar vremelnic al lor şi nu împreună cu sufletele tribunei. O masă mare de oameni pe stadion le va sta în gât", se arată în invitaţia noii asociaţii către iubitorii "şepcilor-roşii".

"Nu avem nicio speranţă că groparii ar fi într-un fel sau altul impresionaţi plăcut de un stadion plin. Dar ştim că e ultimul lucru pe care îl doresc, că sacrificarea Universităţii nu e uşor de făcut când mii de oameni veghează. Ei vor un stadion pustiu, pentru a nu-i deranja cineva. Ar plăti înzecit banii pe care îi încasează pe un bilet, pentru că ştiu că acel om e împotriva lor, că acel cumpărător de bilet a venit pentru "U", că un scaun gol e mai rentabil decât unul împotrivă!", susţin iniţiatorii noului proiect.

Ei mai spun că a

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sorin Grindeanu, despre impozitarea progresivă: „Tot acolo se va ajunge”. Argumentele liderului PSD

HotNews acum 3 ore
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, la România TV, că, în cele din urmă, România va ajunge să adopte impozitul progresiv în locul cotei unice de impozitare. „Tot acolo se va ajunge”, spune Grindeanu, amintind că „toate statele

Emisiunile zilei marţi, 15 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 2 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Donald Trump a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina

Ziua Constanta acum 6 ore
Președintele SUA, Donald Trump, care a declarat din nou luni că este 'dezamăgit' de omologul său rus Vladimir Putin, a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina sub amenințarea unor sancțiuni severe și a anunțat ap

Președintele Nicușor Dan și-a publicat declarația de avere! (DOCUMENT)

Ziua Constanta acum 7 ore
Președintele României, Nicușor Dan, a publicat astăzi, pe site-ul Administrației Prezidențiale, declarația sa de avere. Așa cum am promis, am publicat astăzi pe site-ul Administrației Prezidențiale declarația mea de avere, cu convingerea fermă că as

Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Adrian Severin

Gandul acum 5 ore
Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Adrian Severin, fost ministru al Afacerilor Externe. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

SuperLiga: Remiză cu goluri între FC Botoșani și Farul Constanța

HotNews acum 6 ore
FC Botoșani și Farul Constanța au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat luni în prima etapă din SuperLiga. FC Botoșani – Farul Constanța 1-1 Gazdele au deschis scorul în minutul 61, când Mitrov a pasat pe culoar, Mailat a trecut de un adv

AUR amenință cu noi moţiuni de cenzură după următorul pachet de măsuri de austeritate. „Vom contesta la CCR. Vom interpela. Vom merge până la capăt”

Adevarul acum 5 ore
Alianța pentru Unirea Românilor amenință, luni seara, că va contesta Legea austerităţii la Curtea Constituţională şi că va depune noi moţiuni de cenzură, „după următorul pachet de măsuri de austeritate și de câte ori va fi nevoie”.

Poliția oferă recompensă pentru informații care duc la prinderea lui Emil Gânj, suspectul în cazul crimei din Miheșu de Câmpie

HotNews acum 8 ore
Poliţia oferă o recompensă de 5.000 de euro pentru prinderea fugarului Emil Gânj, suspectat de uciderea unei femei în localitatea mureşeană Miheşu de Câmpie, au confirmat, luni, pentru Agerpres, surse apropiate anchetei. Potrivit acestora, persoana

Condamnare la 28 de ani de închisoare pentru femeia care și-a ucis în bătaie fetița de 9 ani. Pedepse severe au primit și alți membri ai familiei

HotNews acum 10 ore
Femeia din Galaţi care şi-a bătut fiica în vârstă de 9 ani, minora decedând din cauza loviturilor, la începutul anului trecut, a fost condamnată, luni, la peste 28 de ani de închisoare, în acelaşi dosar primind pedepse cu executare şi unchiul şi măt

Vicepremierul Tanczos Barna: Se putea şi fără majorarea TVA, dar trebuia luată o măsură cu impact bugetar similar. Mai devreme sau mai târziu, vom ajunge la impozitare progresivă

News.ro acum 5 ore
Vicepremierul Tanczos Barna susţine că s-ar fi putut evita majorarea TVA la 21 la sută, dacă Guvernul ar fi luat o altă măsură cu un impact bugetar similar, el dând ca exemplu impozitarea progresivă.

Vremea

București
acum

23°
mar.

22°/36°
mie.

23°/37°
joi

19°/29°
vin.

18°/32°
Iasi
acum

19°
mar.

18°/34°
mie.

17°/31°
joi

17°/27°
vin.

16°/28°
Constanta
acum

20°
mar.

20°/32°
mie.

22°/28°
joi

21°/26°
vin.

19°/27°
Cluj-Napoca
acum

18°
mar.

16°/32°
mie.

17°/27°
joi

16°/24°
vin.

13°/23°
Timisoara
acum

21°
mar.

19°/33°
mie.

20°/31°
joi

16°/28°
vin.

15°/30°