Ekaterina Samuțevici: „tot mai mulți ruși sunt conștienți de caracterul nociv al relației prea strânse dintre biserica ortodoxă și statul rus.”
La 21 februarie s-a împlinit un an de când câteva membre ale trupei punk Pussy Riot au intrat în principala catedrală ortodoxă din Moscova încercând să filmeze un clip video de protest față de relația prea strânsă dintre biserică și stat în Federația Rusă. Două din protagoniste se află acum în închisoare în Urali și Mordovia, dar una dintre ele a fost eliberată condiționat și spune că protestul nu a fost în van. Detalii are Mircea Țicudean.
Ekaterina Samuțevici a dat joi interviuri agențiilor de presă occidentale pe un pod de lângă catedrală, în timp ce trei polițiști nu au scăpat-o din ochi nici un moment.
La un an de la protestul din catedrală, care i-a atras ei și colegelor ei condamnarea la închisoare, Samuțevici spune că ar fi protestat în catedrală chiar dacă ar fi prevăzut care vor fi consecințele legale, dar că poate și-ar fi pregătit mai bine apărarea.
Ekaterina Samuțevici x Ekaterina Samuțevici Samuțevici a fost condamnată în august anul trecut la doi ani de închisoare împreună cu Nadejda Tolokonnikova și Maria Aliohina, dar pedeapsa i-a fost suspendată în urma apelului, pe baza argumentului că ea, Samuțevici, nu a apucat să protesteze pentru că a fost prinsă de gărzile de securitate din catedrală înainte să poată cânta la ghitară, cum avusese de gând.
Faptul că ea este liberă iar colegele în închisoare a provocat în presa rusă speculații că în Pussy Riot ar fi dispute, dar Samuțevici spune că sunt zvonuri.
Samuțevici a spus agenției Reuter că ea și colegele ei de grup vor continua să lupte pentru drepturile lor și pentru libertatea lor artistică. Răspunzând celor care au spus că protestul Pussy Riot ar fi făcut rău opoziției anti-Putin din Ru