De câțiva ani, după ce s-a mai așezat praful pe Ground Zero, au ieșit, ca ciupercile după atentate, filme și seriale care au ca punct de plecare dramele iscate de 9/11. Person ofInterest are, evident, același punct de pornire.
În cele 39 de episoade de până acum ni se tot povestește, pe bucăți, cum au început doi miliardari patrioți să construiască o mașinărie capabilă să detecteze amenințările teroriste la adresa SUA. Serialul începe în momentul în care mașinăria funcționa deja, unul dintre miliardari murise (urmează să aflăm și de ce), iar supraviețuitorul își dedică viața și averea salvării oamenilor simpli pe care mașinăria îi indică drept potențiale victime sau făptași, dar nu chiar atât de importanți încât statul să-și bată capul cu ei.
Brațul armat al ochelaristului șchiop priceput la computere (tatăl mașinăriei) este un fost ucigaș CIA, ușor derutat moral și devenit pentru o scurtă perioadă homeless alcoolic. Ras, tuns, frezat și îmbăiat, John Reese (Jim Caviezel) devine justițiarul de care au nevoie cetățenii New York-ului. În fiecare episod este rezolvat, clasic, câte un caz, iar oamenii indicați de mașinărie fie scapă cu viață, fie ajung la pușcărie.
Chiar dacă au la dispoziție cel mai mare instrument de urmărire din istoria Statelor Unite, cei doi parteneri se descurcă mai greu și mai credibil decât geek-șii din NCIS Los Angeles. Urmărite de CIA, de FBI și de o grupare guvernamentală care ar vrea să nu se afle că populația SUA este urmărită secundă de secundă, personajele principale pactizează, în numele binelui, cu polițiști corupți, polițiști buni, mafioți, gagici arătoase și hackerițe răzbunătoare. E foarte posibil ca serialul să aibă o viață lungă, pentru că până săptămâna trecută n-am aflat toate poveștile colaterale și nici nu sunt semne că ar urma să fie dezvăluite în sezonul ăsta.
Una peste alta, este un serial reușit