Corespondentul Agerpres, Florin Ştefan, transmite: PIB-ul României va creşte modest cu 1,6% în 2013 şi mai pronunţat în 2014, cu 2,5%, în principal datorită creşterii cererii interne, susţinute de investiţii. În aceeaşi perioadă se prognozează că şomajul va scădea cu câte un procent în 2013 şi 2014, ajungând la o rată de 6,8%, indică previziunile economice de iarnă ale Comisiei Europene, date publicităţii la Bruxelles.
Conform previziunilor CE, investiţiile vor contribui cel mai mult la creştere, deşi ritmul acestora va încetini în comparaţie cu 2012 din cauza activităţii generale scăzute din UE. Creşterea determinată de consumul privat ar urma să accelereze, deşi aceasta va fi afectat de necesitatea de a remedia deficitul intern.
Conform documentului citat, în România inflaţia anuală va fi de 4,6% în 2013 şi 3,3% în 2014, faţă de 3,5% în 2012.
Rata şomajului va scădea de la 7% în 2012 la 6,9% şi apoi 6,8% în 2014, însă aceasta ar urma să urce din nou până la 7,4% în 2014.