-AA+A
Pentru acest sfârşit de săptămână, Primăria Năsăud şi Primăria Dumitra, împreună cu Asociaţia Română pentru Reciclare „RoRec”, realizează o nouă acţiune în cadrul campaniei „Locul deşeurilor nu e acasă. Trimite-le la plimbare!”. Astfel, sâmbătă, năsăudenii şi dumitrenii se pot debarasa de obiectele electrice şi electronice vechi sau uzate, în punctele de reciclare pregătite de echipa „RoRec” sau prin preluare gratuită de la domiciliu. Caravana va circula în intervalul orar 9.00 - 17.00, pe următoarele rute: Cepari, Dumitra, Tărpiu, Liviu Rebreanu, Luşca, Năsăud. În cadrul acţiunii, cei care se debarasează de un produs vechi sau defect pot câştiga unul nou. Va fi organizată câte o tombolă, în urma căreia participanţii se pot alege cu: două aspiratoare, două cafetiere, două fiare de călcat, două hote - pentru oraşul Năsăud, două maşini de găurit, două cafetiere, două fiare de călcat - la Dumitra. Tragerile la sorţi vor avea loc sâmbătă, la ora 17.00, la Primăria Năsăud, respectiv Primăria Dumitra.
Pentru informaţii suplimentare, Asociaţia „RoRec” pune la dispoziţie numărul de telefon 0751.302.125.
Apreciere: Select rating1 steluţă2 steluţe3 steluţe4 steluţe5 steluţe Votează acum! Tweet