- Cultural - nr. 37 / 22 Februarie, 2013 Antroponimie: ANA Antroponimie s.f. 1. Ramura a lingvisticii care studiaza numele de persoana; antroponomastica; 2. Totalitatea numelor de persoana dintr-o localitate, dintr-o regiune sau dintr-o limba. Din fr. antroponymie. Cuvantul antroponimie are ca element de compunere prefixoidul antropo – avand sensul de "referitor la om”. DEX-ul cuprinde 30 de articole care contin prefixoidul antropo. Ca sinonime pentru acest element de compunere din lexicul romanesc, se folosesc in gramaticile scolare denumirile: pseudoprefix si fals prefix. A doua dintre denumirile amintite este mai transparenta semantic, determinandu-ne sa includem cuvintele formate cu prefixoide in categoria cuvintelor compuse. Incadrarea lor in sfera cuvintelor derivate ar constitui o eroare lexicala, penalizata pe la "testarile nationale”. O lucrare stiintifica de prima importanta in antroponimia romaneasca a aparut in 1965, la Editura Stiintifica: Nume de persoane de Alexandru Graur. Numele Ana provine din greaca, insemnand gratie, ingaduinta. Persoanele care poarta acest nume se caracterizeaza prin sensibilitate si afectiune, dovedind multa devotiune in relatiile cu semenii. In 9 septembrie o sarbatorim pe Ana (Ioachim si Ana sunt parintii Mariei, ai fecioarei Maria, Nascatoare a Mantuitorului Iisus). Model de jertfa, Ana – sotia mesterului Manole isi indepline ste in mod exemplar datoria, dar mai ales dorinta de a ajunge la dragul ei, cu "Pranz de mancatura,/Vin de bautura…”. Mircea Eliade in studiul "Comentarii la legenda Mesterului Manole” mentioneaza ca Ana, parcurgand drumul "spre centru”, se purifica pentru jertfa ritualica. Ana devine trup si suflet in trupul insufletit al manastirii: "Nu se mai videa,/Ci se auzea/Din zid ca zicea: «Manoli, Manoli, /Mestere Manoli! /Zidul rau ma strange/ Viata mi se stinge!»”. Legile nescrise ale unei societati pe care