Trei dintre volumele cu care editura clujeană Eikon se va prezenta la ediţia din acest an a Salonului Internaţional de Carte de la Paris au fost lansate, în viarianta în limba franceză, astăzi, la Cluj.
"Aş vrea să mergem la Paris cu mândrie. Respect cultura franceză, dar consider că nu suntem mai prejos decât ei şi putem contribui la îmbogăţirea civilizaţiei europene", a subliniat Florian Bichir, autorul unuia dintre volumele amintite, "Le dernier chemin de Dracula", o reeditare, cu un alt titlu şi în varianta franecză a cărţii sale de reportaje "Vânătorul de minuni". Bichir a menţionat că doreşte să contribuie la schimbarea imaginii României în străinătate.
"Vin cu un puzzle de reportaje istorice, dacă vreţi, despre minunile la care suntem contemporani: despre Vlad Ţepeş Dracula, despre capul Sf. Gheorghe care se află în România şi multe, multe alte lucruri. Cred că va fi interesant pentru publicul francez şi publicul, nu avizat, publicul românesc. Sper să fie un ghid şi pentru occidentali, care să ne privească cu alţi ochi, pentru că uitaţi occidentalii încep să se întoarcă în România, vor să vadă acest tărâm, această Grădină a Maicii Domnului", a precizat Florian Bichir.
Octavian Hoandră, autorul cărţii de poezie "Jurnal la Klausenburg / Journal à Klausenburg", s-a declarat onorat de faptul că volumul său va ajunge la târgul de la Paris, iar Vasile Dâncu, care a scris volumul de poeme "Cântece / Chants" a mărturisit că între autorii pe care îi reciteşte anual se numără şi doi francezi François Villon şi Charles Baudelaire.
"Sunt onorat că alături de Florian Bichir, iată doi jurnalişti, aşa cum sunt ei, duc cumva imaginea României, poate nu cea mai bună, poate nu cea mai extraordinară, dar totuşi o realitate românească. Oamenii scriu cărţi, oamenii citesc. Cred că e cazul să ducem la Paris şi o imagine pozitivă a ceea ce înseamnă România