Corina Ciocârlie, Nimic nu se dă pe gratis.

Breviar pentru autori în vilegiatură,

Bucureşti, Ed. Tracus Arte, 2012

Titlul Corinei Ciocârlie, Nimic nu se dă pe gratis. Breviar pentru autori în vilegiatură (Tracus Arte, 2012) e mai mult de-un dram ironic. Fiindcă una sunt dulcile sejururi de odinioară, când scriitorii călătoreau de voie, şi cu totul alta provocările multiculturalismului (sic!). În reţeta acestuia din urmă intră, la pachet cu multă făţărnicie, ambiţia de a înţelege şi de a preţui diferenţa. În slujba ei se pun la cale conferinţe, burse de creaţie, lecturi itinerante, tot atâtea prilejuri de a constata, iar şi iar, că l’enfer, c’est les autres. De adevărul ăsta se conving, cu tristeţe, cu cinism, ori cu milă de sine, şi resemnare, scriitori de toate limbile şi din toate colţurile lumii „exotice”, fie ea Estul european sau Africa. Din mărturiile lor, date în jurnale sau puse în gura câte unui personaj care le-a ţinut locul la astfel de agape, îşi face Corina Ciocârlie breviarul. Ordonat alfabetic, se poate citi, de fapt, oricum. Şi este plin, dacă nu de învăţăminte – oricum, globalizarea n-are leac – măcar de pitoresc.

Situaţiile cu care se confruntă şi novicii, şi veteranii schimburilor culturale (breviarul începe cu lista lor, alter ego-urile y compris) nu încetează să surprindă. Unii se plimbă instituţional, ca Mircea Cărtărescu, prin programul Les Belles Etrangères, sau ca Andrei Bodiu cu Trenul literaturii Europa 2000, alţii, ca Brina Svit, sunt prizonierii unei baronese cam excentrice, patronând, în Toscana, o colivie cu scriitori, găzduiţi contra 500 de cuvinte pe zi. În fine, unii sunt universitari, având de înfruntat, în campusurile gazdă, prelegeri serbede despre sistemele ratate, de găsit pe meleagurile estice de unde vin.

În totul, călătoriile sunt aseptice, sub clopot de sticlă. Deşi, altminteri, prof