Un studiu comandat de Reckitt Benckiser Healthcare International şi realizat de GfK România a relevat faptul că în topul durerilor la români pe primul loc se află cele de cap (79%), de spate (62%), respectiv cele dentare (38%). Medicii de familie din judeţul Maramureş confirmă aceste date statistice, toate acestea fiind puse, în general, pe stres.
“Da, din păcate se pare că vârsta nu este un element care să ne scape de dureri. Sunt semnalate frecvente dureri la populaţia tânără, nu numai la cea adultă sau tânără. Tinerii stau în general prea mult la calculator, navighează pe internet, se joacă, aşa că nu e de mirare că au tot felul de dureri.
Să nu uităm că poziţia corpului contează foarte mult atât la birou, cât şi la calculator, şi atunci aceste statistici care spun că durerile de cap, cele de coloană şi cele dentare sunt cele mai frecvente sunt valabile”, a declarat medicul de familie Gheorghe Lascu.
Studiul a mai relavat faptul că durerile de cap afectează mai mult femeile şi pe cei cu vârsta de până în 40 de ani, iar în ceea ce priveşte durerile de spate, acestea afectează toate grupele de vârstă, de la 20 până la 55 de ani.
Medicul Gheorghe Lascu a mai remarcat faptul că în ceea ce priveşte durerile de dinţi acestea sunt normale în condiţiile în care marea majoritate a populaţiei fie nu se spală pe dinţi decât foarte rar, iar atunci când o fac, o fac prost.