Mesajul a fost trimis. Multumesc!

“Noi l-am ales si el ne intoxicã??”

Publicat in Vremea Noua, sâmbătă 23 februarie 2013 ·

REALITATE Adrian Solomon, deputatul PSD de Bârlad care s-a sucit ca la Ploiesti în privinta gazelor de sist, va da socotealã în primul rând celor care l-au ales. El a sustinut cea mai “adevãratã” conferintã de presã a sa acum douã zile, în care a spus în sfârsit adevãrul: îsi retrage semnãtura de pe proiectul de lege initiat de el anul trecut pentru interzicerea exploatãrii gazelor de sist prin metoda fracturãrii hidraulice. Mai mult, a aruncat cu lãturi în capul celor din Grupul de Initiativã al Societãtii Civile din Bârlad, care în urma acestei conferinte tac mâlc si “amenintã” cu un punct de vedere comun pe care îl vor emite abia luni, 25 februarie. Dar, adevãrata societate civilã, cãreia Solomon îi va da socotealã este formatã din miile de bârlãdeni care l-au ales deputat pe el, l-au ales primar pe Constantin Constantinescu si au iesit în stradã pentru a manifesta împotriva Chevron. Iatã, Solomon, vocea de care trebuie sã te temi!

“Ministerul Economiei ne-a dat un rãspuns în care se recunosc riscurile si se propun solutii. Pentru a nu pune în pericol alte ramuri ale industriei extractive în care se foloseste fracturarea hidraulicã, eu anunt astãzi cã-mi retrag semnãtura de pe initiativã privind interzicerea fracturãrii hidraulice si voi înainta, împreunã cu colegii mei si în acord cu Ministerul Mediului, o initiativã prin care sã se prevadã ca în cazul fracturãrii hidraulice cu presiuni mai mari de 20 de atmosfere, sã se foloseascã doar fracturarea curatã, fãrã substante chimice sau biocide. Suntem în continuare împotriva metodelor poluante în exploatarea gazelor de sist, suntem pentru independenta energeticã a tãrii si pentru resurse noi dacã acestea se dovedesc a fi sigure”, a spus deputatul Adrian Solomon la vestita sa conferintã de presã din 21 februarie. El a sfãtuit bârlãdenii sã nu iasã la marsul de protest organizat pe 27 februarie de GISC Bârla

Articolul in Vremea Noua >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Cîţu: „Multinaţionalele plătesc mai mult decât companiile româneşti.”

Mediafax acum 6 ore
Florin Cîţu a afirmat, în cadrul emisiunii „Ai aflat! cu Ionuţ Cristache”, că multinaţionalele sunt principalii contribuabili la bugetul statului român, atât prin impozitele pe profit, cât şi prin contribuţiile salariale. În acelaşi timp, fostul pre

Alertă de tsunami declanşată după un cutremur cu magnitudinea de 7,3 în largul coastelor din Alaska

News.ro acum 46 minute
Un cutremur cu magnitudinea de 7,3 s-a produs miercuri seara în largul coastelor din Alaska, la numai 20 de km adâncime, ceea ce a declanşat o alertă de tsunami, relatează AFP. Epicentrul se află la 87 de kilometri sud de Sand Point, un mic sat din

UPDATE-Uniunea Europeană anunţă un buget de 2.000 de mld. € în perioada 2028-2034, cu mult mai mare decât cel curent, de 1.200 mld. €. Ursula von der Leyen salută ”cel mai ambiţios buget propus vreodată”. Însă bugetul Politicii Agricole Comune scade

News.ro acum 8 ore
Comisia Europeană (CE) a prezentat miercuri o propunere a unui buget aferent perioadei 2028-2034 în valoare de 2.000 de miliarde de euro, mai mare decât cel din perioada precedentă, anunţă comisarul european al Bugetului Piotr Serafin, care prevede

Vânzări diverse - 17 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum 3 ore
În data de 19 şi 20 iulie 2025, de la orele 10:00, vindem bunuri casnice, de birou, mobilier şi altele, la adresa: Braşov, str. Aurel Vlaicu nr. 55. Tel. 0726.746.364.

INCENDIU puternic la celebrul festival Tomorrowland. Scena principală a evenimentului a luat foc

Gandul acum 9 ore
Un incendiu puternic a cuprins scena principală a festivalului Tomorrowland, iar pompierii au intervenit de urgență la fața locului pentru a evita extinderea acestuia. Incendiul a cuprins scena principală de la locul de desfășurare a festivalului, î

Mercenarii lui Horațiu Potra mai stau o lună în arest, în timp ce liderul grupării este de negăsit

HotNews acum 8 ore
Mandatele de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea condusă de Horațiu Potra au fost prelungite pentru 30 de zile, a dispus miercuri Înalta Curte de Casație și Justiție (IICJ). Este vorba de Ioan Lup, Andrei Florin Lup și Manfre

Cseke Attila, ministrul Dezvoltării: Consolidarea seismică a clădirilor, PRIORITATEA ZERO pentru București

Gandul acum 7 ore
Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, declară că prioritatea în dezvoltare pentru Bucureşti trebuie să fie consolidarea seismică a clădirilor din Capitală. ”Ministerul Dezvoltării are buget record în acest an, chiar şi în climatul economic actual, în

Marius Tucă Show începe joi, 17 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum 8 ore
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Grindeanu: Ce-o fi fost în mintea domnului Pîslaru? Să aibă curaj şi să le spună clar românilor dacă domnia sa consideră că proiectele începute nu mai trebuie finalizate. Pentru că din declaraţiile sale aşa pare

G4Media acum 8 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, miercuri, că deja se circulă pe multe dintre tronsoanele de autostradă despre care „unii spun că nu vor mai fi construite”, transmite Agerpr

Țara care a negociat să contribuie la bugetul UE cu 1,6 miliarde de euro mai puțin

HotNews acum 9 ore
Ministrul francez al conturilor publice, Amélie de Montchalin, a anunțat miercuri că Parisul va plăti în 2026 o contribuție mai mică la bugetul Uniunii Europene decât era prevăzut, la o zi după anunțul guvernului cu privire la un plan de economii pe

Vremea

București
acum

19°
joi

18°/33°
vin.

16°/30°
sâm.

18°/31°
dum.

21°/37°
Iasi
acum

19°
joi

18°/29°
vin.

15°/24°
sâm.

14°/29°
dum.

16°/32°
Constanta
acum

19°
joi

19°/28°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/27°
dum.

22°/29°
Cluj-Napoca
acum

15°
joi

15°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/25°
dum.

16°/32°
Timisoara
acum

13°
joi

12°/19°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/33°
dum.

19°/38°