Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Preşedintele Senatului din Olanda: Pentru Schengen, justiţia din România să respecte regulile europene

Publicat in Mediafax, vineri 22 februarie 2013 ·

Preşedintele Senatului din Olanda, Fred de Graaf, a declarat, vineri, după discuţia cu omologul Crin Antonescu, că pentru a fi parte a Tratatului Schengen justiţia din România trebuie să fie la nivelul regulilor europene în domeniu.

"Raportul MCV menţionează şi că în privinţa aspectelor judiciare România trebuie să accelereze şi să finalizeze reformele. Pentru că aveţi nevoie de aceste instrumente în interiorul Tratatului Schengen. Aveţi nevoie de o lege penală bună, de o lege civilă bună, aveţi nevoie de proceduri judiciare corecte, de un sistem judiciar care să fie capabil să facă faţă regulilor europene", a afirmat Fred de Graf, întrebat despre cum interpretează rezultatele raportului Comisiei Europene şi dacă mai vede o legătură între MCV şi aderarea la Schengen.

Totodată, el a recunoscut că în raportul MCV România a primit "o notă bună" privind rezolvarea corectă din punct de vedere constituţional a crizei politice din 2012. "România a primit o notă mare de la Comisia Europeană cu privire la modul în care a tratat criza politică de anul trecut, s-a făcut corect din punct de vedere constituţional, ceea ce este foarte important de notat", a spus de Graaf.

El a subliniat că Tratatul Schengen este important pentru ţările membre având în vedere "dificultăţile situaţiei economice şi politice din Europa şi evoluţiile din zona mediteraneană". "Este o situaţie complexă şi sunt încrezător că, având în vedere şi informaţiile primite de la colegii din România, că ţara dumneavoastră este aproape de finalul acestei faze şi sperăm cu toţii că va veni în curând şi momentul când România va putea adera la spaţiul Schengen", a spus el.

Pe de altă parte, întrebat direct dacă guvernul olandez mai face legătura între MCV şi Schengen, Fred De Graaf a evitat să dea un răspuns exact. "Mă tem că nu vă pot răspunde exact la întrebare, pentru că, aşa cum ştiţi,

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ultima zi de școală pentru elevi, înainte de vacanță. Calendarul anului școlar 2024-2025

Ziare.com acum 41 minute
Elevii întră în vacanță vineri, 21 iunie, după finalizarea cursurilor. Vor reveni la cursuri luni, 8 septembrie, indiferent dacă alegerile prezidențiale vor avea loc în luna septembrie sau decembrie. Calendarul complet al anului școlar 2024-2025 a f

Incendiu în incinta unui ştrand din Ocnele Mari. Mai mulţi turişti s-au autoevacuat

Mediafax acum 30 minute
Un incendiu a izbucnit în noaptea de joi spre vineri în incinta unui ştrand din Ocnele Mari, judeţul Vâlcea. Mai mulţi turişti, care erau cazaţi în pensiunea din incinta ştrandului, s-au autoevacuat.

OMS emite o alertă la nivel mondial privind versiuni contrafăcute ale medicamentului Ozempic

News.ro acum 2 ore
O alertă la nivel mondial cu privire la versiuni contrafăcute de Ozempic – care a devenit cunoscut ca o metodă de slăbire – a fost emisă de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), scrie BBC. Medicamentul este cunoscut uneori ca ”injecţie de slăbit”,

Nou termen în Dosarul 2 Mai Vlad Pascu, din nou, în fața magistraților Judecătoriei Mangalia

Ziua Constanta acum 21 minute
La Judecătoria Mangalia este programat vineri, 21 iunie 2024, un nou termen de judecată în Dosarul 2 Mai, în care Matei-Vlad Pascu este acuzat de uciderea a două persoane și rănirea altor trei. Ședința de judecată de astăzi va fi prezidată de jude

Beijingul spune că UE a cerut companiilor chineze de vehicule electrice să transmită un volum ”fără precedent” de date

News.ro acum o ora
Comisia Europeană a cerut un volum fără precedent de informaţii detaliate despre lanţurile de aprovizionare ale producătorilor auto chinezi, în timpul investigaţiei sale privind importurile subvenţionate de vehicule electrice din ţară, a declarat jo

Primăria din Vancouver a recunoscut oficial Ziua Universală a Bluzei Tradiţionale Româneşti

News.ro acum 45 minute
Primăria din Vancouver a proclamat 24 iunie Ziua Universală a Bluzei Tradiţionale Româneşti, dovadă a aprecierii autorităţilor canadiene pentru comunitatea română şi canadiană de origine română, fiind totodată un semn prin care este recunoscut patri

Coreea de Sud a tras focuri de avertisment după ce soldaţi nord-coreeni au trecut graniţa

Mediafax acum 37 minute
Soldaţii nord-coreeni s-au retras după ce au fost trase focuri de avertisment, a adăugat JCS. Este cel puţin al treilea incident de acest fel în această lună. Armata sud-coreeană a tras focuri de avertisment marţi, după ce zeci de soldaţi nord-coree

Restricții de circulație din cauza caniculei în mai multe județe din țară. Când sunt valabile acestea

Ziare.com acum 52 minute
Canicula din ultimele zile afectează traficul din România. Astfel, o serie de restricții vor fi impuse în mai multe județe din cauza valului de căldură, anunță centrul Infotrafic. Astfel, vineri, în intervalul orar 10:00 - 20:00, în condițiile avert

Şefa FMI cere Europei o integrare mai mare, afirmând că economia sa seamănă cu ”un supermarket de idei” pentru SUA

News.ro acum 2 ore
Şefa Fondului Monetar Internaţional (FMI), Kristalina Georgieva, a cerut, joi, Europei să atingă întregul potenţial al preţuitei sale pieţe unice, deplângând o situaţie care face ca regiunea să pară ”un supermarket de idei” pentru SUA, relatează CNB

Americanii se tem de un război total între Hezbollah și Israel. Sistemul Iron Dome de apărare anti-aeriană ar putea fi copleșit

Ziare.com acum 59 minute
Mai mulți oficiali americani se tem că apararea anti-aeriană din nordul Israelului, sistemul Iron Dome, ar putea fi copleșit în cazul unei escaladări a conflictului cu Hezbollah. Gruparea susținută de Iran și-a intensificat atacurile în nordul țării

Vremea

București
acum

24°
vin.

22°/32°
sâm.

20°/35°
dum.

20°/36°
lun.

21°/35°
Iasi
acum

22°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/32°
dum.

19°/29°
lun.

19°/25°
Constanta
acum

24°
vin.

20°/24°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

20°
vin.

17°/30°
sâm.

18°/33°
dum.

17°/28°
lun.

18°/26°
Timisoara
acum

25°
vin.

21°/37°
sâm.

21°/39°
dum.

20°/32°
lun.

18°/31°