Linişte în infern
Bucureşti, staţia Piaţa Sudului. Ies de la metrou şi mă trezesc în mijlocul unui bazar pestriţ şi asurzitor, unde fiecare tarabagiu îşi strigă marfa. Haine ieftine colorate, zarzavaturi, electronice chinezeşti, flori, peşte. Miroase a mici şi a cârnaţi fripţi la grătar. Pe bulevard, maşinile sunt bară la bară. O iau printre ele, încerc să nu respir. Se aude de departe ţipătul unei ambulanţe care vine, sirenele sunt tot mai aproape, încep claxoanele, şoferii înjură. E verde şi motoarele pornesc turate, divizia de maşini începe să se mişte cu zgomot de tancuri, până la următorul semafor. Fac dreapta pe prima străduţă, apoi stânga. Urc scările de beton ale digului şi sus, acolo, am scăpat! Uf! Mă opresc, închid ochii şi ştiu! În mijloc vor fi lacurile. Cu luciul lor calm, nemişcat. Vor tremura doar un pic, la vreo adiere pierdută a vântului. Un labirint de canale cu stuf înalt, de peste trei metri, unindu-se deasupra ta, încât vei putea rătăci prin aceste tuneluri verzi, alunecând uşor cu barca, exact ca în Delta Dunării. Nu e Delta Dunării, e Delta Bucureştiului. Un loc în mijlocul oraşului, care va fi casa a peste o sută de specii de păsări care cuibăresc sau sunt doar în trecere şi au făcut popas aici. Vor fi peşti sub argintiul apei şi gâze zburând la întâmplare, prin aerul răcoros, în timp ce fluturi de noapte vor dormi ascunşi sub câte o frunză. De-aici vei putea privi cerul şi orizontul, vei putea respira liniştit, vei reuşi să îţi auzi gândurile. Acest loc va fi miezul, doar miezul curat şi protejat al celui mai frumos parc în care nu se va întâmpla niciodată nimic, ci doar natura, în toată libertatea ei, va face regulile. În jurul său vor fi alei pentru promenadă, cu băncuţe şi pasarele, cu podeţe şi foişoare, de unde curioşii să poată admira natura, fără să o deranjeze prea tare. Desigur, va fi şi o zonă amenajată clasic,
