Repere biografice. Prenumele-poreclă de "Kemal" a fost primit de la profesorul său de matematică de viitorul preşedinte reprezintă "perfecţiune" sau "maturitate", iar numele de Ataturk, adoptat in 1935 conform legii de europenizare a numelor, înseamnă "tatăl turcilor". Încă de la vârsta de 12 ani Ataturk a urmat o carieră militară completă, în Imperiul Otoman ofiţerii fiind cei care primeau cea mai bună educaţie şi se bucurau de cel mai mare respect (Şahinler, 1998, p. 50). Imediat după terminarea Colegiului de război din Constantinopole în 1905, căpitanul Kemal a iniţiat organizaţia secretă "Patrie şi libertate" care avea drept obiectiv o schimbare radicală a societăţii turce (Şahinler, 1998, Mustafa Kemal Ataturk, Originea, influenţa şi actualitatea kemalismului, editura Semne, p. 22), dar a fost descoperit şi arestat de poliţia Sultanului. Căpitanul Kemal a fost implicat şi în lovitura de stat militară din 1908 a "Tinerilor Turci" conduşi de Enver Paşa (1881-1922), grupaţi în societatea reformatoare "Uniune şi Progres" (Dumitrescu, 2009, Personaje şi personalităţi ale istoriei, Editura didactică şi pedagogică, p. 466).
Ataturk a fost numit "salvatorul Istambulului" în 1915 după ce a condus cu succes operaţiunile de respingere a debarcării corpului expediţionar franco-britanic în Dardanele. Fiind trimis în Caucaz, Mustafa Kemal Paşa a ştiut să profite de Revoluţia Bolşevică din 1917 pentru a recupera o parte din teritoriile otomane de la Imperiul rus, dar prăbuşirea militară şi politică a Puterilor Centrale în 1918 au adus la dispariţia Imperiului Otoman şi impunerea de către aliaţi a unor condiţii de ocupaţie foarte grele prin Tratatul de la Sevres din 10 august 1920. Încă din 1919, din poziţia de guvernator al Anatoliei, Mustafa Kemal Paşa a organizat o Mişcare de rezistenţă şi eliberare naţională, care reprezenta o alternativă politică naţionalistă la