Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pictorul FRANCISC CHIUARIU - "Mi-au trebuit zece ani ca să înţeleg că vreau să fac pictură, să las totul deoparte şi să stau numai în atelier"

Publicat in Formula AS, vineri 22 februarie 2013 ·

Un artist român şi european

În fiecare zi intră în atelier la opt şi jumătate dimineaţa şi stă până la miezul nopţii. Singur, cu visele lui, care parcă plutesc prin liniştea în­căperii, printre pensule şi culori, şi i se strecoară, încet, în tablouri. La 48 de ani, Francisc Chiuariu s-a aşezat cu autoritate printre reprezentanţii de frunte ai noului val al picturii din România. Pictor de idee şi de culoare, el şi-a dilatat enorm şi strălucitor, prin truda-i solitară din atelier, universul artistic. În doar cinci ani de zile, Francisc Chiuariu şi-a pus faţă în faţă publicul, ca într-o oglindă, cu picturile lui neaşteptate şi stranii. Ca o confirmare a acestei ascensiuni, Francisc Chiuariu a fost primul artist român care a spart bariera psiholo­gică a preţurilor pentru arta noastră contemporană. În 2010, la Casa de licitaţie Artmark, unul dintre Îngerii săi s-a vândut cu 5500 de euro. Lui i-a urmat apoi irezistibila ofensivă a pictorilor de la Cluj, gru­paţi în jurul Galeriei Plan B. Francisc Chiuariu face parte şi el dintr-o grupare, de data asta din Bucu­reşti, condusă de un gale­rist tânăr şi foarte valo­ros: Cosmin Năsui. Sub "bagheta" lui, artiştii ro­mâni au reuşit să fie in­vitaţi, în ultimii doi ani, la bienale, târguri de artă şi expoziţii de excepţie: Liverpool, Paris, Bru­xelles, Moscova, Berlin. Din care Francisc Chiuariu nu a lipsit.

În spatele perdelei

- Francisc Chiuariu, drumul tău pe calea picturii n-a fost unul linear. Până în anul 2000, ai fost asis­tent la Universitatea Naţională de Artă din Bucureşti, apoi ai renunţat la cariera universitară şi ai luat viaţa pe cont propriu. O vreme, ai dispărut de pe simeze. Azi eşti unul dintre pictorii de succes ai României. Cum s-a întâmplat?

- Când am plecat din Academia Naţională de Artă, cum se numea atunci, am stat cinci ani de zile "în spa­tele perdelei". Ca ori

Articolul in Formula AS >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tanczos Barna: „Nicușor Dan a insistat să nu creștem TVA-ul/ Din diverse motive, variantele alternative nu au fost acceptate”

HotNews acum 7 ore
Vicepremierul Tanczos Barna, fost ministru al Finanţelor Publice, afirmă că preşedintele Nicuşor Dan a insistat ca taxa pe valoarea adăugată (TVA) să nu fie majorată, aşa cum a promis în campania electorală, însă, deşi în discuţiile avute în cadrul

Klaus Iohannis, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă au fost avertizați din august 2024 că România riscă să intre în incapacitate de plată din cauza deficitului / Documente „strict confidențiale” publicate de Europa Liberă

HotNews acum 11 ore
Cei trei foști oficiali de la vârful statului român au primit între august și decembrie 2024 mai multe informări cu privire la riscul iminent ca România să încheie anul cu un deficit bugetar mult mai mare decât cel asumat la începutul anului, relate

Premierul Ilie Bolojan - „România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro”

Ziua Constanta acum 8 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ''care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în ca

Pachetul fiscal își arată primele efecte, anunță Ministerul Finanțelor. Costurile de împrumut ale statului scad

HotNews acum 12 ore
Primele efecte ale pachetului fiscal propus de guvernul Bolojan se văd pe pieţele financiare, costurile de împrumut pentru România fiind în scădere, conform unei postări pe pagina de Facebook a Ministerului de Finanţe, informează Agerpres. „Primele

Guvernul a adoptat proiectul Legii Austerității. Ce prevede documentul?

Ziua Constanta acum 10 ore
Astăzi, 4 iulie 2025, în ședința de guvern, Executivul a aprobat proiectul Legii Austerității pentru începerea procedurii de angajare a răspunderii Guvernului în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului. Potrivit unui comunicat al Guvernului, Proiect

Ilie Bolojan: „PENSIILE SPECIALE vor fi ATACATE în pachetul doi, sau trei”

Gandul acum 7 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ”care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în car

Alertă de călătorie în Serbia! Ample acțiuni de protest

Ziua Constanta acum 8 ore
Atenționare de călătorie în Republica Serbia - Ample manifestări de protest Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează ori intenționează să călătorească spre sau dinspre Republica Serbia că, începând de

Sorin Lucaci ar fi fost demis din funcția de director interimar la Apele Române în urma unui control la Praid

Ziua Constanta acum 12 ore
Sorin Lucaci, director interimar la Apele Române, a fost demis, vineri, în urma unui control nefinalizat al corpului premierului la Praid. Demiterea din funcție a fost semnată de ministrul Mediului, Diana Buzoianu, scrie Gândul.ro. Demiterea a avut

Trump și Zelenski au vorbit la telefon. Cei doi lideri au discutat despre apărarea antiaeriană a Ucrainei

Adevarul acum 9 ore
Președintele Volodîmîr Zelenski și omologul său american Donald Trump au purtat o discuție telefonică, vineri, 4 iulie, în cadrul căreia au convenit să consolideze apărarea antiaeriană a Ucrainei, a anunțat liderul ucrainean.

SUA ameninţă Uniunea Europeană cu noi tarife: 17% pentru toate produsele alimentare

Mediafax acum 7 ore
Această mişcare de ultim moment a survenit înaintea termenului-limită din 9 iulie pentru încheierea unui acord comercial, după care SUA au anunţat că vor aplica tarife de 20% asupra tuturor bunurilor provenite din UE, în absenţa unui acord. Preşedin

Vremea

București
acum

22°
sâm.

22°/34°
dum.

21°/37°
lun.

23°/39°
mar.

21°/38°
Iasi
acum

18°
sâm.

18°/28°
dum.

18°/34°
lun.

19°/38°
mar.

18°/37°
Constanta
acum

21°
sâm.

21°/31°
dum.

21°/27°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

20°
sâm.

19°/32°
dum.

17°/33°
lun.

18°/36°
mar.

17°/34°
Timisoara
acum

19°
sâm.

18°/34°
dum.

20°/39°
lun.

21°/38°
mar.

18°/32°