Aerul sfâşietor al morţii s-a lăsat greu peste sufletele copleşite de durere ale soţilor Mariana şi Ionuţ Ştefan, doi bieţi părinţi care trăies, precum un supliciu suprem, cele mai cumplite momente ale existenţei lor. La despărţirea de Alexandru, fiul lor cel mare, ucis mişeleşte, pe o stradă din Târgovişte de unealta unei răzbunări adolescentine, le-a fost aproape întreaga suflare a satului dâmboviţean Picior de Munte. Aerul sfâşietor al morţii s-a lăsat greu peste sufletele copleşite de durere ale soţilor Mariana şi Ionuţ Ştefan, doi bieţi părinţi care trăies, precum un supliciu suprem, cele mai cumplite momente ale existenţei lor. La despărţirea de Alexandru, fiul lor cel mare, ucis mişeleşte, pe o stradă din Târgovişte de unealta unei răzbunări adolescentine, le-a fost aproape întreaga suflare a satului dâmboviţean Picior de Munte.
Casa aşezată la intrarea în Picior de Munte, la marginea drumului ce duce spre Găieşti, va fi de acum, un loc al durerii nestinse, al suferinţei care în veci nu va cruţa sufletele chinuite ale părinţilor nevoiţi să-şi îngroape ieri băiatul asasinat. De când Aliţă, aşa cum era alintat adolescentul, a fost răpus cu o lovitură de cuţit, la doar câţiva paşi de şcoala către care se îndrepta, lacrimi grele îmbătate cu drumul nu contenesc să scalde şi să sape feţele schimonosite de durere ale bieţilor părinţi peste care a căzut blestemul.
”Nu mai putem...Nu avem putere nici să intrăm în camera lui Aliţă, să îi atingem lucrurile sau măcăr sa le vedem...Ni se taie picioarele, ne podideşte plânsul...”,îmi spune aproape şoptit, vlăguit, Marian, tatăl lui Aliţă. O secundă mai târziu, omul îşi adună forţele şi cu ochii plânşi, ridicaţi spre cer vorbeşte parcă divinităţii. ”Cum Doamne l-ai scos în calea copilului meu, pe nemericul ala de ucigaş? De ce, Doamne?”
Într-o cameră, la parterul casei acoperită cu flori şi coroane aduse de pr