Mesajul a fost trimis. Multumesc!

S-au luat la bătaie într-un bar din Aiud şi au uitat de ce a pornit conflictul. Trei bărbaţi au fost amendaţi de jandarmi cu 600 de lei

Publicat in Alba24, vineri 22 februarie 2013 ·

Trei bărbaţi care au provocat un scandal într-un local din municipiul Aiud au fost sancţionaţi de jandarmi, în noaptea de joi spre vineri. Aceştia consumaseră alcool în exces şi, după ce au fost potoliţi de jandarmi, nu au fost capabili să-şi amintească motivul de la care a început cearta.

Echipajul de jandarmi a fost chemat prin 112 la un local de pe strada Cuza Vodă din Aiud, vineri, la ora 3.10. Oamenii legii au constatat că, după ce au consumat alcool în exces, I. Raţiu (40 de ani), Simion C. (44 de ani) şi Alexandru A. (43 de ani) se înjurau şi se îmbrânceau reciproc, deranjându-i pe ceilalţi consumatori.

Cei trei se aflau în avansată stare de ebrietate şi nu au putut oferi detalii concludente asupra motivului care i-a determinat să aibă un astfel de comportament. Totuşi, din declaraţiile verbale ale martorilor, anterior scandalului, bărbaţii îşi oferiseră băutură pe rând, iar disensiunile au început în momentul în care unul dintre aceştia a refuzat “să-i mai cinstească” pe ceilalţi doi, deşi era rândul lui.

Jandarmii au acţionat pentru aplanarea incidentului şi evitat apariţia unor vătămări corporale. Cei trei bărbaţi au fost sancţionaţi contravenţional cu amendă în valoare totală de 600 lei.

Jandarmii recomandă cetăţenilor să evite consumul excesiv de alcool şi contactul cu persoane aflate în stare de ebrietate.

Foto: arhivă

URL scurt: http://alba24.ro/?p=168221

Trei bărbaţi care au provocat un scandal într-un local din municipiul Aiud au fost sancţionaţi de jandarmi, în noaptea de joi spre vineri. Aceştia consumaseră alcool în exces şi, după ce au fost potoliţi de jandarmi, nu au fost capabili să-şi amintească motivul de la care a început cearta.

Echipajul de jandarmi a fost chemat prin 112 la un local de pe strada Cuza Vodă din Aiud, vineri, la ora 3.10. Oamenii legii au constatat că, după ce au consumat alcool în

Articolul in Alba24 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Dominic Fritz afirmă că susține al doilea pachet de reforme anunțat de Ilie Bolojan: „Sunt măsuri de bun simț”

Mediafax acum 9 ore
Printr-o postare pe rețelele de socializare Dominic Fritz, președintele USR a anunțat „susținem fără să clipim reformele anunțate ca parte a pachetului 2 de măsuri ale Guvernului”. Printre măsurile enumerate se numără eliminarea pensiilor speciale,

Ionuț Moșteanu: „E nevoie de mai mulți oameni în armată – de 120.000”. Ce spune ministrul Apărării despre serviciul militar obligatoriu

Gandul acum 6 ore
Ionuț Moșteanu a anuțat relansarea unui proiect legislativ privind extinderea bazei de rezerviști voluntari ai Armatei Române. Ministrul USR al Apărării, deși a constatat că Armata Română duce lipsă de personal, respinge ideea revenirii la serviciul

Un bărbat condamnat la 8 ani de închisoare pentru viol, prins de polițiști pe acoperișul unei clădiri din Sectorul 2

HotNews acum 9 ore
Un bărbat în vârstă de 36 de ani, care se sustrăgea executării unei pedepse cu închisoarea, a fost prins vineri seară pe acoperișul unei clădiri din Sectorul 2, potrivit Poliției Capitalei. Conform sursei citate, bărbatul fusese condamnat definitiv

PNL își alege sâmbătă noua echipă de conducere, într-un Congres extraordinar

Gandul acum 10 ore
Partidul Național Liberal organizează sâmbătă, 12 iulie, Congresul Extraordinar al partidului, pentru alegerea noii echipe de conducere a formațiunii politice. Evenimentul va aduna 1.200 de delegați din toată țara și va avea loc la Palatul Parlament

Debut de sezon în campionatul intern de fotbal: Nou promovata Metaloglobus Bucureşti a fost învinsă de Universitatea Cluj

G4Media acum 9 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Echipa Universitatea Cluj a învins vineri, în deplasare, scor 4-1, formaţia Metaloglobus Bucureşti, în meciul de debut al sezonului 2025-26 al campionatului intern de fotbal, transmite News.ro. Urmăr

Dosar penal pentru CFR Călători! Compania, suspectată de evaziune fiscală

Ziua Constanta acum 8 ore
Poliţiştii şi procurorii au deschis un dosar de cercetare penală, după ce CFR Călători nu ar fi plătit în termen legal taxele datorate statului, conform StiripeSurse.ro ”La data de 12 mai 2025, poliţiştii Direcţiei de Poliţie Transporturi – I.G.P.R.

Unități închise și amenzi de sute de mii de lei pe litoral, în urma unor controale ale ANPC

HotNews acum 8 ore
ANPC a verificat vineri 60 de unităţi de pe litoral şi a dat amenzi de peste 320.000 de lei. Patru unităţi din Costinești, Mangalia, Vama Veche și Mamaia Nord au fost închise, scrie News.ro. Controalele au avut loc în mai multe staţiuni de pe litora

Premierul Ilie Bolojan - „Avem o pensionare prea rapidă a magistraților! Se pensionează în general la 48 de ani“ (VIDEO)

Ziua Constanta acum 9 ore
Premierul Ilie Bolojan a susținut o conferinţă de presă la Palatul Victoria în care a prezentat noile măsuri fiscale din al doilea pachet. În cadrul conferinței a menționat că în acest pachet de priorități cu unul din jaloanele care trebuie să fie a

Venus Williams revine în circuitul profesionist de tenis la 45 de ani

Mediafax acum 7 ore
Revenirea are loc după ce a primit o invitație pentru a participa la turneul WTA 500 de la Washington, care se va desfășura în perioada 19-27 iulie, notează AFP. Jucătoarea americană nu a mai participat la un turneu oficial din martie 2024 și figure

Noul director FBI impune testul cu detectorul de minciuni pentru a verifica loialitatea angajaților

Adevarul acum 10 ore
Loialitatea față de Constituție a fost înlocuită cu fidelitatea față de conducere, acuză foști agenți. Angajații FBI sunt interogați dacă l-au criticat pe Kash Patel, susținător al lui Trump.

Vremea

București
acum

17°
sâm.

17°/32°
dum.

19°/35°
lun.

22°/37°
mar.

22°/38°
Iasi
acum

17°
sâm.

16°/30°
dum.

15°/31°
lun.

19°/35°
mar.

20°/34°
Constanta
acum

18°
sâm.

18°/30°
dum.

21°/28°
lun.

22°/30°
mar.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

12°
sâm.

12°/26°
dum.

14°/29°
lun.

19°/32°
mar.

19°/28°
Timisoara
acum

14°
sâm.

14°/29°
dum.

17°/35°
lun.

21°/36°
mar.

21°/34°