Pe cai mari după realegerea în funcţia de primar al Bucureştiului, Sorin Oprescu îşi continuă proiectele de „modernizare“. Sub învelişul semantic generos al acestui cuvînt se ascunde, de fapt, o transformare radicală a Capitalei într-un oraş sufocat de maşini şi irespirabil (atît la propriu, cît şi la figurat), un oraş din care pietonii dispar ori învaţă să sară de pe capotă pe capotă (nu mai ştiu unde am citit expresia asta pe facebook, îmi cer scuze celui/celei pe care îl/o plagiez involuntar) şi, mai mult, un oraş în care protestele au loc undeva, ascunse de ochii lumii. Desigur, dacă e vorba să fim corecţi, trebuie spus că această transformare e un proces de mai lungă durată, început încă dinainte ca Sorin Oprescu să-şi vadă, dintr-a treia încercare, visul cu ochii. E un paradox care are, fără doar şi poate, nevoie de o explicaţie sociologică ori antropologică: România are unul dintre cele mai ridicate preţuri la carburanţi (raportat la venituri), dar Bucureştiul şi oraşele mari sînt sufocate de trafic, iar una dintre obsesiile naţionale se referă la lipsa autostrăzilor. Să revenim, însă, la administraţia Capitalei şi la ultima sa găselniţă, anume cea care priveşte construirea unui pasaj pietonal la Piaţa Romană. Altfel spus: trafic, mai mult trafic, cît mai mult trafic în centrul Bucureştiului, în timp ce pietonii, ca şi în cazul Pieţei Universităţii, urmează să fie relegaţi în subteran. În acest ritm, vor exista în curînd două oraşe: Bucureştiul de suprafaţă, al maşinilor şi cailor-putere, al unei circulaţii auto „fluide“, şi Bucureştiul de subteran, al pietonilor.
E, se pare, o caracteristică a unora dintre politicienii români contemporani, aceea de a ne vinde convinşi gogoaşa „modernizării“: Traian Băsescu nu pregeta să vorbească despre „modernizarea statului“, în timp ce sectoare fundamentale pentru funcţionarea unui stat, precum sănătate
