Ochii îi joacă în cap. Ricoşează din pleoapă în pleoapă, ca pucul din mantinelă, la turneul de hochei al FOTE. Sprâncenele îi ţopăie pe sub streaşina frezei. Umerii îi sar dezghiocaţi din corp.
Braţele fâlfâie cu entuziasmul muştei verzi trezite din somn de pleaşca delicioasă a unei baligi. De sub poalele surtucului Armani, şoldurile îi ţâşnesc necontrolat. Cirque du Polei. Antonescu se bucură ca un copil de racolarea lui Iohannis.
Neamţul asistă sobru la combinaţia de Voodoo şi Căluşarii, executată în cinstea lui. Zâmbetul lat, complezent, tăiat regulamentar cu lama, statură dreaptă, de flăcău lat în spate.
Îţi vine să crezi că Iohannis a fost adus expres ca să-i facă concurenţă lui Tăriceanu. Prea se vorbea de eleganţa unuia, ca alternativă la scălâmbăiala celuilalt! Acum are şi Antonescu lângă el un ins, dacă nu elegant, măcar băţos. Başca neamţ!
Dincolo de considerentele psiho-somatice, în spatele trasferului pare a se ascunde o complicată ţesătură de sfori cu frumoase modele dâmboviţene. "Nu exclud din capul locului posibilitatea de a fi premier!", aruncă neamţul obuzul Krupp în ograda PSD. Antonescu juisează de plăcere. "Şi eu îl consider bun de premier!". După care plusează greu: "Să ştiţi că eu îl consider pe domnul Iohannis bun şi de preşedinte al României!"
Anunţul că Iohannis, civil până ieri, va fi aburcat direct în fotoliul cu numărul doi din partid, a venit triumfător ca un ober peste o chintă spartă. Semnalul transmis, peste uluca de centru, megieşilor social-democraţi e clar ca factura de la Apa Nova: Tandemul nostru e mai ţeapăn decât fostul nostru tandem. Altfel zis, putem juca la două şei.
Mişcarea lui Antonescu nu pare proastă. Mai eliberează din presiunea acumulată în jurul tâmplelor şi tronului. Îi creează libertate de joc politic. Taie cordonul ombilical care îl ţinea prizonier de Ponta. Relaţia n-a fost deloc como
