Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a declarat, vineri, că membrii Colegiului Director nu au împărtăşit propunerea europarlamentarului Cristian Preda privind o conducere tricefală şi a arătat că acesta poate să-şi susţină propunerea în şedinţa CNC de sâmbătă.
"Domnul Cristian Preda ne-a prezentat punctul său de vedere, de aceea l-am şi invitat să participe, ne-a explicat cum vede domnia sa această propunere pentru o conducere interimară până în 2014. Nu au împărtăşit colegii din Colegiul Director acest punct de vedere, dar dânsul poate să-l susţină în CNC", a precizat Vasile Blaga.
Întrebat în legătură cu propunerea lui Cristian Preda privind noua conducere interimară, Blaga a spus că nu au fost alte propuneri de modificare a structurii de conducere a partidului, dar că este neplăcut şi discutabil să fie schimbate regulile jocului în timpul jocului.
"Până la urmă există o astfel de structură de conducere acum şi, din moment ce avem Convenţia într-o lună, de ce să schimbăm această structură? Este bine ca această structură să nu fie schimbată până atunci", a apreciat Vasile Blaga.
Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a declarat, vineri, că membrii Colegiului Director nu au împărtăşit propunerea europarlamentarului Cristian Preda privind o conducere tricefală şi a arătat că acesta poate să-şi susţină propunerea în şedinţa CNC de sâmbătă.
"Domnul Cristian Preda ne-a prezentat punctul său de vedere, de aceea l-am şi invitat să participe, ne-a explicat cum vede domnia sa această propunere pentru o conducere interimară până în 2014. Nu au împărtăşit colegii din Colegiul Director acest punct de vedere, dar dânsul poate să-l susţină în CNC", a precizat Vasile Blaga.
Întrebat în legătură cu propunerea lui Cristian Preda privind noua conducere interimară, Blaga a spus că nu au fost alte propuneri de modificare a structurii de conducere a partidu