Cu un profit de aproape 1,2 miliarde dolari în 2012 şi o creştere a vânzărilor cu 16%, OMV Petrom şi-a depăşit încă o dată recordul. Din taxele şi impozitele aferente activităţii Petrom, la bugetul de stat au intrat, anul trecut, peste 2,5 miliarde dolari.
Petrom a înregistrat anul trecut un profit record, de 3,946 miliarde lei (885,5 milioane euro), în creştere cu 5%, iar vânzările au urcat cu 16%, la un nou maxim, de 26,258 miliarde lei (5,892 miliarde euro), în principal datorită evoluţiei pozitive a preţurilor produselor petroliere, deşi cantităţile comercializate au fost mai mici.
„După o perioadă recentă, caracterizată prin preţuri volatile ale ţiţeiului şi incertitudine macroeconomică, 2012 a fost un an de relativă stabilitate, cu performanţă operaţională şi financiară foarte bună pentru Petrom", spune directorul general al Petrom, Mariana Gheorghe, în raportul de prezentare a rezultatelor înregistrate anul trecut. "Am iniţiat cel mai mare program de seismică 3D din sectorul românesc al Mării Negre, în ape de mare şi mică adâncime.
În 2013 vom continua să ne concentrăm eforturile pe excelenţa operaţională, stabilizarea volumelor de producţie şi valorificarea oportunităţilor de creştere prin intermediul lucrărilor de explorare şi al achiziţiilor de licenţe de explorare. În acest scop, una dintre priorităţile noastre o reprezintă dialogul cu autorităţile pentru definirea unui cadru fiscal şi de reglementare pe termen lung, stabil şi rezonabil, condiţie esenţială pentru efectuarea investiţiilor semnificative şi pe termen lung necesare în industria de ţiţei şi gaze", a subliniat aceasta.
Trei lucruri reţin atenţia în raportul Petrom de azi asupra rezultatelor pe 2012.
Primul este costul de producţie pentru hidrocarburi. Pentru ţiţeiul, gazele naturale şi “condensatul” extrase compania plăteşte în medie 15,37 dolari/baril, potrivit rap