Galerie Foto
TIMIȘOARA. S-a gândit că face rost ușor de niște bani, dar s-a trezit cu Poliția pe cap.
Un timișorean în vârstă de 27 de ani a cumpărat mai multe termometre, le-a spart, a golit mercurul într-o sticlă și a scos substanța toxică la vânzare. Planul lui de afaceri nu a avut însă succes deoarece joi seara a fost depistat de oamenii legii în zona Gării de Nord.
A fost solicitat sprijinul poliţiştilor din cadrul Serviciului Arme Explozivi şi Substanţe Periculoase, care s-au deplasat la faţa locului şi au constatat că recipientul conţine aproximativ 1 kg de mercur, pe care suspectul intenţiona să-l comercializeze. Tânărul a declarat că substanţa a fost obţinută prin distrugerea mai multor termometre. Recipientul cu mercur a fost ridicat urmând a fi supus unei examinării. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „trafic de substanţe toxice”, au declarat reprezentanții IPJ Timiș. Galerie Foto
TIMIȘOARA. S-a gândit că face rost ușor de niște bani, dar s-a trezit cu Poliția pe cap.
Un timișorean în vârstă de 27 de ani a cumpărat mai multe termometre, le-a spart, a golit mercurul într-o sticlă și a scos substanța toxică la vânzare. Planul lui de afaceri nu a avut însă succes deoarece joi seara a fost depistat de oamenii legii în zona Gării de Nord.
A fost solicitat sprijinul poliţiştilor din cadrul Serviciului Arme Explozivi şi Substanţe Periculoase, care s-au deplasat la faţa locului şi au constatat că recipientul conţine aproximativ 1 kg de mercur, pe care suspectul intenţiona să-l comercializeze. Tânărul a declarat că substanţa a fost obţinută prin distrugerea mai multor termometre. Recipientul cu mercur a fost ridicat urmând a fi supus unei examinării. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „trafic de substanţe toxice”, au declarat reprezentanții