Ziua 160: sâmbătă 17 noiembrie. Au mai trecut două săptămâni în care tot ce am făcut a fost să lucrez în cercetarea despre calitatea educaţiei. Aşa că despre asta o să scriu acum, despre viaţa în şcolile şi comunităţile din Ghana.

În total, cercetarea a durat trei săptămâni. În a doua săptămână am mai fost câteva zile la școli din Talensi Nabdam, înainte să ne mutăm în Bongo, un district învecinat. Cred că cel mai mult m-a impresionat școala de la Nyogbaare, o comunitate din Nabdam, în vestul districtului. Aici am văzut un grup de copii de clasa a șasea care mi-au spus că au un învățător foarte bun și datorită lui le place să vină la școală. Cu un an înainte, aveau un învățător agresiv, striga la ei, îi bătea și ei lipseau des de la școală, fiindcă nu le plăcea. Uneori trăgeau chiulul pur și simplu, alteori mergeau la minele de aur. Dar acum, fiindcă au învățătorul acesta, preferă chiar și în weekend să stea acasă și să își facă temele, decât să meargă la mine. Deci da, un om care știe cum să se poarte cu copiii poate face o mare diferență. Și, în plus, învățătorul asta nu-i bate.

Bătaia e un lucru obișnuit în Ghana. Îmi amintesc de clasele primare, când învățătoarea ne dădea la palmă cu liniarul dacă nu eram cuminți. Dar aici, copiii nu sunt bătuți cu liniarul, ci cu un băț și nu sunt bătuți doar pentru indisciplină, ci de multe ori pentru că nu știu să răspundă la întrebările profesorilor. Iar neștiința lor nu se datorează neapărat lenei, ci mai ales faptului că profesorii nu știu să explice și nu au răbdare. La una din școlile din Bongo, niște fete erau bătute fiindcă nu luaseră notă de trecere la o lucrare de control la ora despre computere. Ar fi trebuit să scrie ceva despre funcționalitatea programului Excell, dar ele n-au atins în viața lor un computer. Iar profesorul le bătea. În altă școală, elevii sunt bătuți de învățător dacă nu știu răs