Între cele 30 de ţări înscrise în Concursul Internaţional de Poezie: Giovani e Poesia din Triuggio (Milano), un număr de 43 de copii provin din România sau de la şcolile din Italia unde învaţă şi sunt stabiliţi cu părinţii - anunţă un comunicat din partea Fundaţiei Centro Giovani e Poesia. Ajuns la cea de-a XX-ediţie, Concursul se bucură de o largă participare a copiiilor şi tinerilor din Italia, dar şi din alte ţări, participarea străină fiind tot mai numeroasă.
La concurs s-au anunţat autori din România de la şcolilele şi liceele: Şcoala M.Sadoveanu din Galaţi, Colegiul Naţional Mihai Eminescu din Bucureşti, Şcoala Al. Ioan Cuza din Bacău, Scoala nr 117 din Bucureşti, Scoala gimnazială Miron Costin din Suceava şi Colegiul National Unirea din Braşov dar şi participări individuale din: Alba Iulia, Oradea, Rădăuţi, Urecheşti etc.
Media de vârstă a participanţilor este cuprinsă între 12 şi 18 ani.
Premiul Internaţional de Poezie de la Triuggio (localitate lângă Milano) s-a născut în anul 1991, ca un obiectiv al Centrului de Poezie şi Tineret (Centro Giovani e Poesia). În decursul anilor s-a constatat o mare participare a elevilor şi tinerilor din Italia iar apoi şi a altor ţări, la ediţia actuală în concurs fiind inscrisi copiii din 30 de ţări.
În luna martie a.c. juriul concursului din care fac parte mai multi scriitori şi poeţi italieni, va delibera câştigătorii conform categoriilor anunţate în regulamentul concursului.
Din Republica Moldova sunt înscrise în concurs creaşiile unui număr de 15 copii
În ultimii ani, copiii din România, dar şi din Republica Moldova sunt tot mai prezenţi printre câştigătorii prestigiosului premiu. La ediţia din 2012, România s-a situat pe primul loc ca număr de participanţi între cele 16 ţări aflate în concurs, care a înregistrat mai mult de 1000 de creaţii literare.
La ediţia din 2012 au fost acor