Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un fost atacant al Politehnicii Iași,Ionuț Bâlbă, se războiește în instanță cu finanțiștii pășcăneni

Publicat in News Pascani, vineri 22 februarie 2013 ·

Unul dintre foștii jucători emblematici ai Politehnicii Iași va da ochii din nou cu magistrații.

De această dată, Ionuț Bâlbă – căci despre el e vorba – este cel care a dat în judecată Administrația Finanțelor Publice a Municipiului (AFPM) Pașcani, în cadrul a două dosare. Acesta le cere magistraților din cadrul Tribunalului Iași să oblige AFPM Pașcani la restituirea taxei auto achitate la achiziționarea a două autoturisme, respectiv un Audi Q7 și un Marcedes-Benz. Primele termene de judecată ale celor două procese au fost stabilite pentru data de 28 mai, respectiv pentru 4 iunie 2013.

Aceasta nu este prima „ispravă“ în instanță a fostului atacant al Politehnicii Iași. Pe lângă dosarul penale pe care l-a avut, Bâlbă a acționat în judecată și fostul club de pe dealul Copoului, solicitând achitarea unor sume de bani restante.

Astfel, în urmă cu mai bine de doi ani, acesta a dat în judecată clubul Politehnica Iaşi, cerând declararea insolvenţei grupării ieşene şi achitarea datoriilor pe care aceasta le are faţă de jucător, plus penalităţi şi daune. Suma solicitată de atacant în acel dosar este de 228.420 de lei şi ar reprezenta restanţele contractuale pe care le are clubul faţă de jucător.

sursa oradeiasi

Unul dintre foștii jucători emblematici ai Politehnicii Iași va da ochii din nou cu magistrații.

De această dată, Ionuț Bâlbă – căci despre el e vorba – este cel care a dat în judecată Administrația Finanțelor Publice a Municipiului (AFPM) Pașcani, în cadrul a două dosare. Acesta le cere magistraților din cadrul Tribunalului Iași să oblige AFPM Pașcani la restituirea taxei auto achitate la achiziționarea a două autoturisme, respectiv un Audi Q7 și un Marcedes-Benz. Primele termene de judecată ale celor două procese au fost stabilite pentru data de 28 mai, respectiv pentru 4 iunie 2013.

Aceasta nu este prima „ispravă“

Articolul in News Pascani >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Pete Hegseth: SUA transmit mesaje publice şi private Iranului, prin mai multe canale

News.ro acum 34 minute
Statele Unite încearcă să comunice prin mai multe canale cu oficialii iranieni după atacurile americane asupra instalaţiilor nucleare ale Iranului, în timp ce preşedintele Donald Trump şi principalii săi colaboratori îndeamnă Teheranul să accepte o

Prima reacție a Chinei după ce SUA au bombardat instalațiile nucleare ale Iranului

HotNews acum 2 ore
China a acuzat SUA că au încălcat dreptul internațional prin atacul aerian asupra Iranului și că au crescut tensiunile în Orientul Mijlociu, relatează The Guardian. Într-un comunicat publicat pe X, Ministerul Afacerilor Externe din China a cerut un

Claudiu Târziu a lansat, la câteva săptămâni de la despărţirea de AUR, Acţiunea Conservatoare: Ne asumăm cu responsabilitate rolul de partid de opoziţie şi vom sancţiona dur fiecare derapaj al acestei coalitii trădătoare

News.ro acum 23 minute
Claudiu Târziu a lansat, sâmbătă, Acţiunea Conservatoare, la câteva săptămâni de la momentul la care anunţa că se desparte „definitiv” de AUR motivând că această alianţă „a fost înlocuită cu Partidul George Simion”. Târziu afirmă că noua formaţiune

Cei patru miniștri PNL din viitorul Guvern / Ilie Bolojan: Foarte probabil mâine se va semna protocolul coaliţiei

HotNews acum 20 minute
Conducerea PNL a validat, duminică, propunerile de miniştri pentru viitorul guvern, condus de Ilie Bolojan. Anunțul a fost făcut chiar de Bolojan, președinte interimar al PNL, care a prezentat și calendarul probabil al învestirii noului executiv. „A

Academicianul Leon Dănăilă a murit. Avea 91 de ani

Ziua Constanta acum 3 ore
Renumitul neurochirurg Leon Dănăilă a decedat, astăzi, 22 iunie 2025, la vârsta de 91 de ani. Academicianul a realizat în cariera sa peste 40.000 de intervenții chirurgicale pe creier. „Astăzi, medicina și neurochirurgia au pierdut unul dintre cei m

Întâlnire la Moscova între Vladimir Putin și ministrul de Externe al Iranului. „E prietenul nostru”

HotNews acum 2 ore
Ministrul iranian de Externe Abbas Araghchi a declarat duminică, în cadrul unei conferinţe de presă la Istanbul, că va merge astăzi la Moscova, pentru o întrevedere cu preşedintele rus Vladimir Putin, relatează Reuters. „Plecam în această după-amiaz

Viitorul guvern va avea cinci vicepremieri. Anunțul făcut de Ilie Bolojan

Mediafax acum 54 minute
Bolojan a anunțat că liderii au convenit să existe cinci viceprim-miniștri în Executiv. Liberalii îl vor avea ca vicepremier pe Cătălin Predoiu, care va deține și portofoliul de la Interne. Un alt vicepremier va fi Dragoș Anastasiu, actual consilier

MAE: România monitorizează cu maximă atenție evoluțiile din Orientul Mijlociu

Mediafax acum 40 minute
Potrivit ministerului, „poziția constantă a României a fost că programul nuclear iranian contravine obligațiilor internaționale pe care acest stat și le-a asumat, subminează regimul global de neproliferare și reprezintă o amenințare pentru securitat

FOTO Captură impresionantă la frontiera cu Ucraina. Peste 500.000 de dolari ascunși în cartușe de țigări

Ziua Constanta acum 5 ore
O echipă mixtă formată din polițiști de frontieră și inspectori vamali, care își desfășura activitatea în Punctul de Trecere a Frontierei Siret, a identificat o sumă importantă de bani ascunsă în interiorul unor cartușe de țigări. O echipă mixtă for

Prima apariție publică a lui Donald Trump după ce SUA au bombardat instalațiile nucleare ale Iranului: „Bătăușul din Orientul Mijlociu trebuie să facă pace. Dacă nu, vor urma atacuri mult mai mari”

HotNews acum 11 ore
Preşedintele american Donald Trump a declarat, duminică dimineaţă, că Iranul „trebuie acum să facă pace”, după ce SUA au atacat trei instalaţii nucleare iraniene, scrie News.ro. „Iranul, bătăuşul din Orientul Mijlociu, trebuie acum să facă pace. Dac

Vremea

București
acum

30°
dum.

14°/30°
lun.

17°/31°
mar.

20°/34°
mie.

21°/34°
Iasi
acum

27°
dum.

13°/27°
lun.

16°/26°
mar.

16°/29°
mie.

16°/30°
Constanta
acum

27°
dum.

15°/27°
lun.

17°/25°
mar.

20°/29°
mie.

21°/29°
Cluj-Napoca
acum

28°
dum.

10°/28°
lun.

14°/28°
mar.

17°/27°
mie.

18°/30°
Timisoara
acum

30°
dum.

12°/30°
lun.

13°/33°
mar.

18°/33°
mie.

20°/36°