O nouă poetică. Volumul Privelişti (Poeme, 1917 – 1923) a apărut în 1930 la Cultura Naţională (cu un portret inedit de C. Brâncuşi), cu texte selectate de Ion Minulescu (poetul plecase în 1923 în Franţa). Din Franţa, poetul trimite cele două texte care vor sta în faţa volumului. Primul – o dedicaţie „Lui Ion Minulescu, primul clopotar al revoltei lirice româneşti...[...]. Dedicaţia nu este una formală, poetul ştia valoarea prieteniei şi preţuia virtuţile unei asemenea atitudini – „Aceiaşi am rămas în prietenie, aceiaşi în admiraţie.”

Al doilea text – Câteva cuvinte pădureţe – este mai mult decât o prefaţă a volumului. Datat Paris, 1929, este dedicat lui Claude Sernet. Începe abrupt prin accentuarea unei falii ce nu mai dă şansa legăturii, pentru ca să continue nu doar cu evocarea unui tărâm germinativ al poeziei, ci şi cu glisarea pe coordonatele unei surprinzătoare estetici a poeziei, o poetică de evidentă individualitate. Între timpul scrierii poemelor cuprinse în volumul Privelişti şi timpul reflecţiilor din Câteva cuvinte pădureţe nu s-a scurs, pur şi simplu, o vreme, un interval de câţiva ani, ci s-a modificat însăşi percepţia existenţei în şi prin timp, precum şi relaţia existenţei cu poezia.

Cuvintele scrise de Fondane despre poezia lui Fundoianu au asprimea negaţiei, dorinţa uitării ei în timpul când a fost scrisă, delimitarea categorică de un timp trecut. în acelaşi timp, alte impulsuri, tainice şi greu de controlat, îl fac să accepte poezia, care, de fapt, îi aparţine, este a tinereţii sale. Cuvintele, care par uneori prea dure faţă de poezia tinereţii, nu exprimă o negare a acesteia, ci arată tocmai această modificare de paradigmă existenţială şi estetică. Până la urmă, reîntoarcerea este tot la poezie, văzută într-o dinamică a schimbării şi într-o forţă a modelării fundamentale: „Faceţi loc, domnilor, panica-i o glumă proastă, iată num