După monografia lui Ionel Necula, Aurel Cioran. Fratele din leprozerie (Criterion Publishing, 2009), Editura Eikon a publicat anul trecut un alt volum avînd în centru personalitatea lui Aurel Cioran (1914-1997): Fratele fiului risipitor. Autorii săi sînt Anca Sârghie – bibliolog din Sibiu, o apropiată, de cîteva decenii, a familiei Aurel şi Eleonora Cioran – şi Marin Diaconu, unul dintre cei mai avizaţi cunoscători şi editori ai generaţiei criterioniste. Spun „autorii săi“ întrucît, dincolo de unele stîngăcii ale prefeţei, Anca Sârghie comite o inadvertenţă atunci cînd aminteşte, ici şi colo, de „cartea lui Aurel Cioran… etc“. Chiar dacă îi poartă numele pe copertă, volumul de faţă nu îi aparţine acestuia, ci reprezintă un produs asamblat de cei doi coeditori. Mai mult, cea mai mare parte a textelor pe care le cuprinde nici măcar nu îi aparţin lui Aurel Cioran: mai mult de jumătate sînt scrisori primite de Aurel de la Emil Cioran şi apărute în volumul de Scrisori către cei de-acasă (Humanitas, 1995). Se adaugă evocări postume ale protagonistului din partea unor terţi (Gheorghe Telea, Eugène van Itterbeek), un interviu inedit al Ancăi Sârghie cu Eleonora Cioran, informaţii bibliografice sau epistole – de asemenea inedite – primite de Aurel Cioran de la Bucur Ţincu, Constantin Noica, George Bălan, Sorin Vieru, Gabriel Liiceanu, Gertrud Sauer, Stelian Bălănescu, Irina Mavrodin, Nicolae Corneanu, Dan C. Mihăilescu, Aurel Rău, Vlad Zografi, Aurora Protopopescu-Ţincu, Sanda Stolojan sau Cornélie-Hélène Dragodanne şi preluate după manuscrisele aflate în arhiva familiei Cioran. O arhivă ale cărei texte sînt încă în curs de fişare şi publicare…
Destinul fratelui rămas în ţară
Se vorbeşte tot mai insistent, în ultima vreme, despre necesitatea scrierii unei „biografii detaliate“ a lui Emil Cioran. În cazul în care aceasta va fi scrisă, cîndva, ea nu va putea