Centrul National de Evaluare si Examinare (CNEE) a publicat pe internet modele de subiecte pentru examenul national de definitivare in invatamant din acest an.
Astfel, la adresa http://subiecte2013.edu.ro/2013 au fost publicate un model-cadru de structura de subiect si de barem de evaluare pentru examen, precum si modele de subiecte pe discipline si bareme de evaluare si notare pentru acestea.
Potrivit modelului-cadru, structura probei scrise din cadrul examenului va cuprinde, pentru fiecare dintre disciplinele la care se sustine examenul, cate trei subiecte, fiecaruia fiindu-i alocate cate 30 de puncte. Vor fi acordate 10 puncte din oficiu, iar nota finala va fi calculata prin impartirea punctajului total acordat pentru lucrare la 10.
Primul subiect va cuprinde itemi care evalueaza competente din specializare, disciplina de specialitate sau disciplinele prevazute in metodologia pentru organizarea si desfasurarea examenului. Al doilea subiect este centrat pe didactica disciplinei de specialitate sau metodica predarii disciplinelor prevazute in metodologie. Subiectul al treilea este alocat pedagogiei si elementelor de psihologie a educatiei. Toate subiectele sunt obligatorii, iar timpul de lucru efectiv este de patru ore.
Conform Ministerului Educatiei, modelele de subiecte si bareme vor fi utilizate in programele pentru pregatirea debutantilor, desfasurate de Casele Corpului Didactic.
Ministerul Educatiei a anuntat la inceputul lunii februarie ca pentru examenul national de definitivare in invatamant din acest an s-au inscris, in perioada 4-25 ianuarie, un numar de 8.537 candidati, dintre care au fost validati 8.335.
Candidatii vor avea de trecut doua inspectii la clasa si o proba scrisa. Inspectiile vor fi realizate pana la data de 20 iunie si constituie criteriu eliminatoriu. Candidatii trebuie sa obtina cel putin media 8 l