Este îngrijorător cum adolescenţii de nici 18 ani ajung să comită infracţiuni greu de închipuit.
Doi tineri, de 14 şi 17 ani, au reuşit să fure o autoutilitară din Petroşani şi apoi s-au apucat să o dezmembreze, pentru a vinde piesele, în Lupeni. Totul pe timpul nopţii, evident. Se pare că nu sunt la prima infracţiune, şi lucrau de multicel în „domeniu”.
Cei doi făceau echipă pentru a repera autovehicule ale căror piese aveau căutare pe piaţă şi erau uşor de vândut. Cine s-ar fi gândit că de la vârste fragede cei doi aveau preocupări atât de periculoase. După ce identificau autovehiculul la Petroşani, veneau noaptea și îl furau. Şi, până dimineaţă, nici nu-ţi mai dădeai seama despre ce tip de maşină era vorba. Aşa s-a întâmplat şi luni spre marţi noaptea, când puştii au fost depistaţi de o patrulă din cadrul Poliţiei municipiului Lupeni pe strada Spiru Haret, în timp ce încercau să dezmembreze o autoutilitară. Autoutilitara a fost astfel recuperată. De caz se ocupă acum poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale Petroşani. Aceştia au stabilit că cei doi au sustras autouti-litara de pe strada Nicolae Titulescu din Petroșani. Minorii sunt cercetaţi în stare de libertate pentru comiterea infracţiunii de furt calificat, în timp ce minorul în vârstă de 17 ani este cercetat şi pentru comiterea infracţiunii de conducere a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere. De asemenea, poliţiştii continuă cercetările în vederea documentării întregii activităţi infracţionale a celor doi suspecţi, existând indicii că au comis şi alte fapte de furt din autoturisme pe raza municipiului Petroşani.
Reţelele de infractori tineri sunt din ce în ce mai multe în Valea Jiului. Vorbim de dealeri de droguri, de recuperatori şi de autori ai unor furturi de autoturisme. Hoţi din garaje, din apartamente sau societăţi comerciale. Majoritatea puştani care n-au a