Recunosc că abia zilele trecute am aflat că există un film românesc numit „Ticăloşii”. Probabil că mulţi dintre prietenii din mass-media care mă alintă cu epitetul „analist politic” vor fi dezamăgiţi de lacunele mele. Lansat în 2007 şi inspirat din romanul lui Dinu Săraru „Ciocoii noi cu bodygard”, filmul este o radiografie tăioasă şi dură a realităţilor politice de la noi. Nu ştiu dacă pelicula este o capodoperă cinematografică, dar în mod sigur are două calităţi incontestabile. În primul rând, o distribuţie tulburătoare, cu actori minunaţi, de harul cărora noi, românii, nu am ştiut sau nu ştim să ne bucurăm suficient: Ştefan Iordache, Gheorghe Dinică, Dorel Vişan, Horaţiu Mălăele, Mircea Albulescu, Mircea Diaconu, Mitică Popescu şi mulţi alţii. Unii nu mai sunt printre noi, dar la toţi, implacabila evidenţă a trecerii timpului a adăugat prestaţiei actoriceşti o notă în plus de talent, de distincţie şi înţelepciune. În al doilea rând, celor interesaţi de politică şi nu numai lor, le recomand filmul cu toată convingerea; vor avea ocazia să vadă cum funcţionează corupţia la vârful societăţii, cum este folosit şantajul, care este rolul real al Serviciilor sau jocul pervers al sponsorilor la două capete; repetatele apeluri ale afaceristului Dandu (un Dorel Vişan magistral), atât către cei de la guvernare, cât şi către opoziţie, pentru promovarea legii importurilor, ar trebui să ne amintească rolul nefast al aşa-zişilor importatori din ultimii 23 de ani în distrugerea economiei româneşti. Sunt lucruri pe care nu le puteţi afla din talk-show-urile îngălate care ne inundă zilnic ecranele televizoarelor, cu politicieni rudimentari, comentatori preţioşi şi moderatori obedienţi. Poate doar sfârşitul filmului, în care revoluţionarul Didi Sfiosu îngroapă la Glina revoluţia, iar liderul opoziţiei este împuşcat la o partidă de vânătoare are un iz melodramatic asemănător prod