Am publicat în ultima vreme, plecând de la cartea lui Gabriel Andreescu Cărturari, opozanţi şi documente, mai multe articole despre felul în care comentatorii, jurnalişti în cea mai mare parte, au interpretat tendenţios sau au falsificat con- ştient documente din Arhiva CNSAS, referitoare la colaborarea unor personalităţi culturale cu Securitatea. Demonstraţia autorului cărţii este impecabilă. Din păcate, dezinformarea de către mass-media sau de către presa scrisă priveşte numeroase alte subiecte şi pe o scară mult mai mare. Doar în zilele din urmă, mi s-au oferit, cum se spune, pe tavă două ocazii de a-i da dreptate lui Gabriel Andreescu, de care m-aş fi lipsit bucuros.

Una mă priveşte, nu numaidecât personal, dar ca preşedinte al Uniunii Scriitorilor. Nu vreau să insist asupra ei, ci doar s-o leg de tema ca atare a manipulării prin dezinformare, care face obiectul cărţii lui Gabriel Andreescu. Mai ales că am solicitat un drept la replică, şi sper să apară vineri, 22 februarie, în „Adevărul de weekend”, unde a fost publicată o anchetă jurnalistică lipsită de profesionalism despre Uniunea Scriitorilor, anchetă care, indiferent de faptul că nu era, cel puţin aşa cred, „comandată” sau manipulată ea însăşi, aducea grave prejudicii organizaţiei de breaslă şi lovea în condiţia, şi aşa precară, a scriitorului contemporan. Amestecul de informaţii inexacte şi apelul la surse alese, aşa zicând, pe sprânceană, plus o paginare scandaloasă, făceau dintr-o anchetă, – de care am fi avut, altminteri, mare nevoie, mai cu seamă din cauza dificultăţilor cu care ne confruntăm, cu totul altele, vai, decât cele pe care le relevă demersul jurnaliştilor, – un veritabil şi nemotivat atac la adresa Uniunii Scriitorilor.

Cea de a doua ocazie este, pentru mine, şi mai de neînţeles. Într-o emisiune de televiziune din 13 februarie, un moderator care m-a invitat şi pe mine câ