Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cum a fost „tratată“ de angajaţii Bancpost femeia care a obţinut despăgubiri de 4.500 de euro

Publicat in Adevarul, vineri 22 februarie 2013 ·

„Adevărul“ prezintă tratamentul la care a fost supusă clujeanca Maria Meşter de angajaţii filialei din Dej a Bancpost. Aceştia au sunat, conform motivării judecătorilor, nu numai acasă, unde au vorbit cu fetiţa femeii, dar şi la locul acesteia de muncă şi chiar la fostul soţ, făcând presiuni pentru ca Maria să-şi plătească o restanţă ... pe care n-o avea.

Sucursala din Dej a unei bănci este obligată să achite 4.500 de euro despăgubiri pentru că a traumatizat-o psihic pe fata uneia dintre clientele băncii. Angajaţii băncii sunau la domciliul Mariei Meşter, care a vea un credit la istituţie, şi întrucât aceasta nu era acasă, vorbeau cu fiica acesteia. Teodora, fetiţa femeii, a fost supusă unei expertize, iar medicii au stabilit că a fost traumatizată psihic în urma telefoanelor în care i se spunea că ”familia ei putea să doarmă în stradă”. ”A reieşit că reacţia anxioasă a fost generată de o situaţie existenţială cu care a fost confruntată - telefoane insistente primite”, se arată în experiza medicilor prezentă la dosar. Judecătoria Dej i-a dat dreptate femeii, obligând banca să achite 25.000 de euro despăgubiri, pentru că au traumatizat psihic un copil de 10 ani. Recursul a redus din valoarea despăbugirilor, până la cuantumul de 4.500 de euro, 2.500 de euro pentru Maria Meşter şi 2.000 de euro pentru fetiţa ei de 10 ani.

Ce a constatat instanţa

Din motivarea deciziei Judecătoriei Dej rezultă tratamentul la care a fost supusă clujeanca din partea angajaţilor băncii. „În speţă, probele administrate confirmă susţinerile din acţiune, relativ la faptele ilicite săvârşite în mod culpabil de către angajaţii băncii antrenaţi în activitatea de recuperare a creanţelor de la debitori, săvârşite la adresa reclamantelor, constând, pe de o parte, în demersul de înscriere a reclamantei în baza de date a Biroului de Credit cu informaţii negative

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 100 m liber la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad

Ziua Constanta acum 7 ore
Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 100 m liber, miercuri seara, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad, cu timpul de 46 sec 88/100, conform Agerpres.ro Popovici a încheiat la doar două sutimi de recordul

EURO 2024 Elveția, la un pas de optimi, după remiza cu Scoția

Ziua Constanta acum 4 ore
În al doilea meci al etapei a doua din grupa A, Scoția și Elveția au încheiat la egalitate, 1-1. Scoțienii au deschis scorul în minutul în minutul 13, prin McTominay, iar remiza a adus-o Shaqiri, cu golul său din minutul 26. Elveția a acumulat patr

A murit unul dintre cei mai importanţi poeţi români din ultimele decenii. Ioan Es. Pop avea doar 65 de ani

Ziare.com acum 7 ore
Uniunea Scriitorilor din România a anunțat miercuri, 19 iunie, că poetul Ioan Es. Pop a decedat. Numit de Mircea Cărtărescu "unul dintre cei mai importanţi poeţi români din ultimele decenii", Pop a trecut în neființă la vârsta de 65 de ani. "Prin di

Deţinutul evadat de la Penitenciarul Poarta Albă a fost prins

Mediafax acum 9 ore
Deţinutul care miercuri a reuşit să fugă din Penitenciarul Poarta Albă a fost prins. El a fost găsit pe un câmp. Pentru a-l opri, poliţiştii au tras cu pistolul.

Măsuri urgente ASF propune prelungirea plafonării tarifelor RCA până la 30 septembrie

Ziua Constanta acum 12 ore
Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) propune prelungirea plafonării tarifelor RCA până la 30 septembrie 2024 motivând că o astfel de măsură combate creşterea excesivă a preţurilor ce poate avea loc brusc, pe fondul dezechilibrelor din piaţă,

Locuri de muncă - 20 iunie 2024

Buna ziua Brasov acum o ora
CURTEA DE APEL BRAŞOV organizează concurs pentru ocuparea pe perioada nedeterminată a 2 posturi temporar vacante de GREFIER la instanţele din circumscripţia Curţii de Apel Braşov, în data de 06.08.2024. Dosarele de înscriere la concurs se depun până

Vladimir Putin a ajuns în Vietnam pentru o vizită oficială

Adevarul acum 4 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a sosit joi în Vietnam pentru o vizită oficială în această ţară care este un partener al Moscovei încă din perioada sovietică, au informat agenţiile de presă ruse, scrie AFP.

Gafă cu repetiție. Muncitorii care pun borduri au spart de două ori în două zile o ţeavă de gaze. S-a deschis dosar penal VIDEO

Ziare.com acum 5 ore
Muncitorii care fac lucrări la borduri în zona centrală a oraşului Alexandria, județul Teleorman, au spart de două ori în două zile o ţeavă de gaze. Poliția locală s-a autosesizat și a deschis un dosar penal pentru distrugere din culpă. "Având în ve

Kievul, aproape de un Acord de Securitate cu Uniunea Europeană. Când se vor semna actele

Ziare.com acum 9 ore
Preşedinţia ucraineană a anunţat miercuri, 19 iunie, că va semna, "într-un viitor apropiat" un Acord de Securitate și cu Uniunea Europeană (UE), ultimul dintr-o serie de acorduri încheiate de Kiev cu aliaţii săi din Occident, relatează AFP. "Echipe

Un indian a MURIT în Italia după ce proprietarul fermei la care lucra l-a abandonat cu un braț tăiat, în urma unui accident de muncă

Gandul acum 6 ore
Un indian care muncea ca sezonier în agricultură în Italia, în apropiere de Roma, a murit miercuri, la două zile după ce a fost abandonat de către angajatorul său cu un braţ tăiat, în urma unui accident de muncă. „Muncitorul agricol indian, care suf

Vremea

București
acum

23°
joi

23°/38°
vin.

20°/33°
sâm.

20°/36°
dum.

21°/36°
Iasi
acum

24°
joi

17°/26°
vin.

14°/28°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/27°
Constanta
acum

18°
joi

18°/28°
vin.

20°/23°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
Cluj-Napoca
acum

20°
joi

19°/28°
vin.

17°/30°
sâm.

20°/32°
dum.

18°/28°
Timisoara
acum

20°
joi

20°/34°
vin.

21°/36°
sâm.

23°/39°
dum.

21°/33°