Mesajul a fost trimis. Multumesc!

OMV Petrom si Repsol vor explora impreuna in Romania perimetre la mare adancime

Publicat in HotNews, vineri 22 februarie 2013 ·

OMV Petrom si Repsol vor semna vineri un contract prin care compania spaniola va achizitiona o participaţie de 49% pentru zona cu adâncime mai mare de 2.500 – 3.000 de metri a perimetrelor onshore de explorare Băicoi V, Târgovişte VI, Piteşti XII şi Târgu Jiu XIII, localizate in sudul Carpatilor de Curbura si respectiv al Carpatilor Meridionali, se arata intr-un comunicat al OMV Petrom.HotNews a informat inca de acum doua zile ca gigantul spaniol Repsol ar putea semna, pana la sfarsitul acestei saptamani, un acord de parteneriat cu o mare companie petroliera romaneasca.

”Unul dintre obiectivele majore ale strategiei noastre este de a valorifica potenţialul de explorare onshore la mare adâncime în România. Acest parteneriat cu Repsol, o companie petrolieră lider cu experienţă în explorarea ariilor de mare adâncime cu structuri complexe, este un pas important pentru evaluarea potenţialului de hidrocarburi al celor patru perimetre. Totodată, parteneriatele cu companii petroliere de talie mondială contribuie la dinamizarea sectorului românesc de petrol şi gaze, cu beneficii economice semnificative pentru România”, a declarat Johann Pleininger, membru al Directoratului OMV Petrom, responsabil pentru activitatea de Explorare si Productie.

“Suntem încântaţi ca prin acest contract să ne alăturăm efortului de explorare în România, care se adaugă eforturilor noastre de a ne extinde aria de explorare din Europa. România are un potenţial deosebit şi sperăm să contribuim la materializarea lui prin acest parteneriat. Expertiza semnificativă a Petrom în domeniu ne dă foarte multă încredere în ceea ce priveşte succesul acestui parteneriat”, a declarat, la randul sau, Luis Cabra, Executive Vice President pentru Explorare şi Producţie la Repsol.

Activităţile OMV Petrom în regiunea respectivă vizează atât explorarea cât şi producţia. După privatizare,

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Donald Trump anunță tarife de 30% pentru UE și avertizează împotriva unei riposte, aruncând în aer luni de negocieri

HotNews acum 40 minute
Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat într-o scrisoare postată sâmbătă pe rețelele sociale că va impune o taxă vamală de 30% pentru bunurile din Uniunea Europeană, punând capăt lunilor de negocieri atente și afectând și mai tare una dintre cele

VIDEO Nicușor Dan, în aplauzele liberalilor, la ieșirea de la Congresul PNL. Ce a declarat președintele

HotNews acum 5 ore
După discursul în care a lăudat PNL-ul care „a mers în direcția corectă” când România a trecut printr-un moment dificil în urmă cu două luni, președintele Nicușor Dan a fost aplaudat la ieșirea din sala unde se desfășoară congresul. Nicușor Dan, car

Primar condamnat la închisoare pentru instigare la fraudarea alegerilor

HotNews acum o ora
Primarul comunei Ciorani din județul Prahova, Marin Voicu, a fost condamnat la doi ani de închisoare pentru instigare la fraudarea alegerilor locale din 2020, iar instanța de fond a stabilit că pedeapsa va fi executată în regim de detenție, potrivit

METEO Cod portocaliu de grindină, ploi şi vânt în trei judeţe

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă, o avertizare nowcasting Cod portocaliu de grindină, averse torenţiale, descărcări electrice şi vânt, valabilă în ora următoare, în local

Cum explică PSD absența de la congresul PNL, unde fiecare partid din coaliție e reprezentat / „Menținem o separare clară”

HotNews acum 4 ore
Reprezentați de la toate partidele din coaliție, inclusiv minorități, sunt prezenți la congresul PNL, cu excepția PSD, care, în ultima săptămână, a criticat măsurile fiscale anunțate de Ilie Bolojan. Partidul social democrat a transmis, pe grupul de

Un bărbat a murit după ce a căzut de pe o placă în mare, la 2 Mai

HotNews acum o ora
Un bărbat de 55 de ani a murit, sâmbătă, în stațiunea 2 Mai, după ce a intrat în mare cu o placă și a căzut în apă, transmite News.ro. Serviciul de Ambulanță Județean Constanța a fost solicitat să intervină în localitatea 2 Mai, sâmbătă, în cazul un

Tragedie în Timiș: Tânără de 22 de ani, găsită fără suflare într-o anexă gospodărească

Press Alert acum 2 ore
O veste tragică a lovit comunitatea din Cenad, județul Timiș, după ce o tânără în vârstă de 22 de ani a fost găsită decedată vineri, 11 iulie 2025, într-o anexă a locuinței sale. Autoritățile au fost alertate în jurul orei 15:00, prin intermediul un

Constantin Toma, dezlănțuit la adresa lui Grindeanu: „Conducerea nu mai reprezintă PSD. Suntem deja cu bolovanul de gât”

Adevarul acum o ora
Constantin Toma, primarul municipiului Buzău, s-a dezlănțuit la adresa președintelui interimar al PSD, Sorin Grindeanu. „PSD nu se poate reforma cu Sorin Grindeanu. Ultimele sondaje ne-au arătat că suntem cu bolovanul de gât”, a spus Toma.

Ce a răspuns vicepremierul Dragoş Anastasiu, întrebat dacă se simte Elon Musk de România

HotNews acum 3 ore
Dragoş Anastasiu, vicepremierul care se ocupă de reforma administraţiei publice, a declarat sâmbătă că nu se simte „Elon Musk de România”, dar că şi-ar dori să fie la fel de înstărit precum miliardul american. „Mi-ar plăcea să fiu atât de bogat. Nu

Paul Stănescu cere protejarea pensionarilor: „Trebuie să discutăm cine și cât duce povara reducerii deficitului”

Adevarul acum 4 ore
Secretarul General al PSD, Paul Stănescu, a reacționat după ce premierul Ilie Bolojan a prezentat al doilea pachet de măsuri pentru reducerea deficitului bugetar, spunând că trebuie stabilit în Coaliție cine și cât trebuie să ducă din povara austeri

Vremea

București
acum

30°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/35°
lun.

23°/37°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

28°
sâm.

15°/29°
dum.

18°/32°
lun.

19°/36°
mar.

19°/33°
Constanta
acum

29°
sâm.

18°/29°
dum.

21°/28°
lun.

22°/29°
mar.

23°/30°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

13°/24°
dum.

16°/30°
lun.

19°/33°
mar.

21°/31°
Timisoara
acum

28°
sâm.

15°/28°
dum.

18°/36°
lun.

20°/37°
mar.

21°/36°